Ziua 109 – Unii fac pregatiri, altii se odihnesc

pisoi dormind

In sfarsit am reusit sa dorm si eu bine, fara muste, fara tantari, fara caldura. Lemn am dormit pana dimineata.

Cand m-au trezit graurii… Daca as fi avut o pusca cu alice as fi fost foaaarte fericit! Pai la ce harmalaie era in livada de langa casa, zici ca aveau petrecere cu Benone Sinulescu si Maria Dragomiroiu ai graurilor si toti invitatii lor. Asa imi venea sa ma infig in ei, dar nu am cu ce…. Bine ca s-au linistit, asa la vreo ora.

Am facut cafeaua si m-am dus in gradina. Mi-am facut un loc de savurat sub un alun batran. Este super fain la umbra, acolo. Dimineata, pranz, seara? Nu conteaza!

Normal, motanila a dorit sa iasa la plimbare, asa ca i-am dat drumul, iar don’shoara catel a reusit si ea sa iasa afara, dupa cateva chemari, si-a facut ce avea de facut si … direct in pat la pitic (care doarme de rupe).

Termin cafeaua si imi fac curaj sa ma apuc de plivit gradina de flori. Fac cam un sfert din ea (smuls buruieni de mana, una cate una), dupa care constat ca bateriile mele sunt uneva la 60% consumate si ma gandesc cum sa fac astfel incat sa termin ceea ce mai e de facut. Realizez ca imi trebuie vreo 3 zile ca sa fie totul OK, drept pentru care incep sa setez prioritatile: trandafirii, celelalte flori, restul de gradina. Deci, tradafirii primii.

Nu va inchipuiti ca i-am terminat asa usor. Au trebuit cel putin 45 de minute pentru curatenie. Am mai facut curat si pe ici-colo la alte flori si am fugit in casa, pentru sedinta de la serviciu.

Sedinta a fost ea gata in cam 45 de minute, dar sa iesi din casa dupa ce s-a terminat, adica miezul zilei? Nu as fi chiar asa de iresponsabil. Cum, de altfel, nimeni nu ar fi. Arde soarele de zici ca iei foc si sunt abia 35+ de grade (la umbra). Cand se vor face 40 nu stiu ce o sa facem. Cel mai probabil stam in casa cu geamurile larg deschise si asteptam sa vina noaptea, sa ne racorim.

Avantajul vietii la tara, la casa, este ca oricat de cald ar fi, in momentul in care apune soarele, la nivelul solului se racoreste. Si, daca deschizi geamurile larg, se face racoare si in casa.

Pisoiul si-a gasit doua locuri unde sta ca imparatul: unul, sub tufele de mur, iar celalalt pe scandurile de langa, langa mure si aluni. Si nici ca-l mai intereseaza sa intre in casa. Doar daca isi aduce aminte ca trebuie sa manance si sa bea, dupa care se intinde ca presul pe jos si se racoreste. Viata de … motan.

Am tras de timp pana mai pe seara cand am avut o noua sedinta, apoi am iesit la gradina si am udat/stropit toate legumele. A trecut si Catalin, vecinul, pe la mine cu doua beri si am stat putin de vorba pe banca, dar ne-au alungat tantarii care aveau de luat cina. Am decis ca nu suntem noi cina lor asa ca ne-am mutat pe terasa si apoi, dupa ce Catalin a plecat, in casa. Bune plasele astea de tantari!

A venit si Sorin cu 50 de oua de la frate-su. Super buna treaba! Pai comparati si voi: 50 de oua la 0.7 lei (70 bani) oul. In total, 35 de lei pentru oua de la gaini crescute nesupravegheat. Adica libere, in curte, ca pasarea… pamantului. Au un galbenus portocaliu…..!!!!! Normal ca merita. La banii astia iei 3 cofraje de cate 10 oua crescute in niste conditii incerte.

Daca vreti oua de tara, dati un semn. Cu 1 leu bucata rezolvam :-).

De maine ma mut la oras, timp de vreo 2 saptamani, cu intrerupere cateva zile, la mare. Sa vedem ce nebunie o sa mai fie cu tampenia asta de virus. In ultimul timp a crescut numarul de imbolnaviri cum nu-mi creste mie fasolea in gradina (si fasolea are spor, de obicei). Mai plecam, nu mai plecam la mare? O sa vedem. Oricum planul este pentru vineri, cateva zile.

Va tin la curent. Momentan am facut lista cu ce bagaje am de facut. Si sa ma mai uit pe OLX la ceva anunturi… si sa fac mancare pentru pitic…si sa fac dus…. si sa bag conservele si alte chestii in beci (pentru ca nea Ion nu a mai gasit si timp pentru mine, deocamdata)… si cate si mai cate.

Hai ca v-am plictisit destul azi!

NB!

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.