Am inceput cu ziua 101 dar nu v-am povestit cum a fost cu marea evadare. Cum azi nu prea am ce sa va povestesc, altceva decat de un gratar cu prietenii, sa va zic cum a fost in prima zi.

Stiti filmele acelea cu mari dezastre, catastrofe, zombii, alieni si pandemii, in care sunt evacuate orase intregi, iar eroii principali gonesc de mama focului cu masina, iar in spate se vede urgia? Ei, cam asa m-am simtit si eu cand pe 24 martie am „evadat” din Bucuresti.

Deja numarul de cazuri de Covid din Romania incepuse sa creasca si se discuta despre inchiderea marilor orase. La magazine se instituisera deja regulile cu distanta si masca. De vreo 2 saptamani nu mai dadusem pe la birou pentru ca s-a inchis si lucram de acasa, asa ca aveam de ales: ramanem in Bucuresti si stam intre betoane, si, eventual, sa ne coacem de cald, sau ne luam toate cele de trebuinta si plecam la tara? Alegerea a fost evidenta.

Problema era, insa, faptul ca nu aveam internet, iar cum se inchisesera cam toate serviciile „de teren”, nu stiam daca poate sa vina unul din furnizorii de telecomunicatii sa ne traga fibra. Am sunat la unii, am vorbit cu un prieten local care il cunoaste pe seful de la compania respectiva, dar am aflat ca nu prea mai lucreza si nu garanteaza ca vin sa traga cablul. Sun la un alt furnizor si, spre norocul meu, ei n-aveau nicio problema. Aveau echipe suficiente de teren.

Ca sa fiu corect, trebuie sa spun ca toate acestea aranjamente si discutii cu firmele de telecom se intamplau cam cu vreo 2 zile inainte sa anunte inchiderea Bucurestiului. Atunci am facut planificarea cu furnizorul cu care agreasem sa vina dupa o saptamana, la momentul respectiv nestiind ce ne asteapta. Aveam timp suficient sa facem bagajele, sa ne pregatim, asa ca nu ne-am grabit.

Cand insa, la TV a iesit Her Presedinte si a zis ca „diseara la ora 22 intra in vigoare planul si starea de alerta” am zis ca e groasa si „is now or never”. Problema cu internetul tot ramanea, pentru ca eram planificati saptamana urmatoare. Dar un telefon rezolva totul si programarea s-a mutat „maine”. Deci, aveam verde!

Stiti cum e sa faci bagaje cat sa umpli doua masini „cu varf”, in 2 ore si jumatate? Si cand zic bagaje nu sunt doar ceva haine. Bagajele inseamna si golirea lazii frigorifice si a frigiderului, golirea camarii de alimente, golirea debaralei si a balconului de diverse obiecte necesare (poate) pentru perioada nedeterminata pentru care plecam (hartie igienica avem?). Nu stiu daca va inchipuiti, dar am facut-o. La 8 si jumatate eram in masini cu catel si cu… motan.

Tot drumul, dupa ce am iesit pe autostrada, si pana am ajuns acasa, am avut senzatia aceea din filmele despre care v-am zis la inceput: NU TE UITA INAPOI! Goneste si NU TE UITA INAPOI! Oare acolo e masina de politie? Daca ne opreste? Cum le dovedim ca mergem acasa la noi, in provincie, daca noi avem buletine de Bucuresti? Am luat actele de la casa? Hai ca nu e politie. Si daca ne opreste, nu e nicio problema, nu e ora 22. Ah…A trecut de ora 22 si mai avem 30 de kilometri. Daca ne opresc acum si ne intorc inapoi?

Nu ne-a oprit nimeni, drumul a fost liber si am ajuns cu bine pe la ora 23. Am golit masinile, am dat drumul la caldura (erau, totusi cam 3-4 grade) si ne-am relaxat.

Dimineata am avut surpriza sa constatam ca primavara este de fapt ca iarna, nu cum zicea nenea celalalt, presedintele.

Adica asa: