Puscarias de cariera

Zilele acestea, nou re-infiintata coalitie USL, vazand probabil ca romanii de rand, aia care platesc taxe si impozite, o duc bine, salariile si pensiile au crescut, avem si crestere economica, locuri de munca la Stat degeaba sunt suficiente, inflatia e ok, spitalele si scolile sunt dotate cu de toate s-a decis sa se adreseze si unei categorii mai defavorizate a populatiei, si anume puscariasilor.

Si pentru ca nu poti sa-i faci concurenta domnului Toader au venit cu o propunere complementara: daca tot au stat ei in puscarie atat timp, macar pentru 3 luni cat stau „afara” sa primeasca si ei imbracaminte, hrana, abonamente pentru transport, si asta din banii primariilor. Toate acestea in ideea de reintegrare in societate a celor care au stat in puscarii si au o situatie materiala precara (nu au familii, nu au unde sa stea etc.).

Va zic din start ca sansele de reusita pentru reintegrarea acestora in societate sunt putin peste zero. Zic „putin peste” pentru ca prost sa fi sa nu te faci puscarias de cariera in conditiile acestea.

Schema e extrem de simpla. Faci frumos o magarie pentru care primesti niste ani buni de stat la zdup (un mic viol,  o talharie mai mare, un omor ceva), te infiintezi la „hotel” unde stai cu tovarasii la o carte, table, o plimbare prin gradina, un meci la TV, 3 mese pe zi, dupa care, cand iesi, pleci frumos cu niste banii in cont (undeva la 3-5 EUR pe zi) primiti drept despagubire (din banii Statului) pentru cazare in conditii necorespunzatoare. Nici macar nu te mai obosesti sa scrii ceva carti pentru ca iti scade perioada de „concediu”, respectiv pensia pe care o primesti cand te intorci in libertate. Ai apoi 3 luni (tot pe banii Statului) sa mai bagi un viol-talharie-omor si sa te intorci la hotel, la familia ta, si sa o iei de la capat. Si tot asa pana la adanci batraneti. Nu trebuie sa muncesti, nu trebuie sa te gandesti la pensie. Statul are grija de tine.

Lasand gluma la o parte, de idei crete e plina lumea, iar parlamentarii nostri exceleaza la capitolul acesta. Oamenii astia care stau prin puscarii si provin din familii defavorizate si cu situatie materiala precara, au 99% sanse sa recidiveze. Cea mai mare parte nu au muncit in viata lor si au trait numai din gainarii. Nici macar nu stau 3 luni, in care Statul le da o farama de mancare, afara din inchisori, scopul lor este sa se intoarca inapoi la zdup unde au conditiile pe care si le doresc si tovarasii lor de viata.

Apoi, chiar daca ar vrea sa se integreze in societate sunt stigmatizati din start. Sa zicem ca esti un patron la o fabrica de confectii, vine la tine sa se angajeze un proaspat-eliberat din inchisoare si afli ca omul a stat la racoare pentru viol. Ce faci? Il angajezi? Si exemple mai pot fi date…

Cei care cauta cu disperare sa se reintegreze sunt cei care au stat in inchisoare dintr-o prostie, o greseala pe care o regreta: un accident stupid de masina (desi la asta acum se cam da cu suspendare), au fost partasi la niste infractiuni sau au cazut de fraieri in anumite situatii in timp ce cei care au faptuit de fapt infractiunea au scapat pentru ca au avut avocati mai buni si mai multi bani…

De propunerile USL-ului si a lui Toader vor profita foarte bine toti baietii destepti, clienti ai puscariilor. Nici nu trebuie sa isi bata capul prea mult.

Sunt destui fraieri care muncesc „afara” si care le plateasc cazarea si masa. Pe viata.

(foto, Costel Patrascan)

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.