
Cand ai in frigider cam 2 kilograme de verdeturi (stevie, leurda, spanac, loboda, leustean, ceapa verde) trebuie sa te gandesti repede ce faci cu ele, altfel in 1-2 zile incep sa se vestejeasca.
In situatia asta ne gaseam duminica pe la pranz dupa ce am primit un „transport” de la piata mama soacra, asa ca ne-am apucat sa le dramuim: o parte pentru o ciorba de loboda, o alta pentru salata si restul… restul nu mai stiam ce sa facem cu ele. Initial ne-am gandit la o placinta, dar cautand pe net ne-a incantat o reteta de briose cu spanac si branza, un aperitiv sarat care merge foarte bine cu o bere rece (sau, dupa caz, cu un spritz de vin). Reteta am adaptat-o putin in sensul ca i-am adaugat mai multe ingrediente.
Ingrediente, pentru 2 portii (24 briose):
- 500 g spanac si alte verdeturi (leurda, stevie)
- 4-5 oua mari
- 700g faina
- 500 ml iaurt
- 120 ml ulei de masline
- 2 plicuri praf de copt
- 400 g branza sarata
- 50-100g masline (fara samburi)
- 1 ardei capia
- 1 ardei iute
- unt
- sare, piper, boia dulce
Mod de preparare:
Incalziti cuptorul la 180 grade.
Se toaca verdeturile marunt, ardeii se curata de seminte si se taie cubulete. Branza se da pe razatoarea mare. Se bat ouale intr-un bol mare si incapator si se amesteca cu iaurtul si uleiul. Se amesteca faina cu praful de copt. Se combina apoi toate ingredientele pana se obtine o compozitie omogena.
Se ung doua forme de cate 12 briose cu unt si se umplu cu compozitia.
Se dau la cuptor timp de 30-40 de minute (sau mai mult, dupa caz), verificand din cand in cand sa nu se arda.
Cand sunt gata, briosele se lasa 5 minute sa se raceasca in forme dupa care se scot.
Pofta buna!