De cand eram mic mi-am dorit sa fiu un super-erou si sa am super-puteri. Bine, acum m-am mai relaxat putin, dar parca nu ar strica acolo o putere, cat de minora.
Totul a inceput de la basmele romanesti cu eroi. Cine n-ar fi vrut sa fie la fel de puternic ca si Fat Frumos, care se lupta cu Zmeul-Zmeilor? Nu puteam sa-mi imaginez si pace cum reuseste el sa taie 3 capete de balaur dintr-o lovitura si cum de ii cresteau balaurului la loc si el tot taia la ele! Dar cand il lua pe Zmeu de brau si il baga in pamant pana la gat? Iti dai seama cata forta putea sa zaca intr-un asa mic omulet? Ce Hulk, nene! Fat Frumos era cel mai tare!
Am incercat eu sa trag de fiare, sa fac flotari si genuflexiuni si alte exercitii, dar degeaba. Bicepsii mei tot la aceeasi dimensiune minuscula ramaneau si acordeonul toracic tot la fel de pronuntat era. Nu stiu nene ce bagau astia in mancarea lui Fat Frumos si a Zmeului de se faceau asa mari! Mi-am dat seama de asta mai tarziu, cand l-am vazut pe Arnold si pe culturisti. Cica se numeau stereo, steo, steoro… steroizi (ce or mai fi si astia?).
Toate acestea se intamplau undeva pe la 6-7 ani, atunci cand descoperit povestile. Si tot atunci, renuntand la ideea de a deveni super-puternic, mi-am pus in gand sa devin super-auditiv. Adica sa aud ce vorbesc oamenii, chiar daca sunt la distanta sau intr-o alta incapere. Spuneti voi, ce copil nu isi doreste sa asculte ce vorbesc parintii lui? As fi stiut toate planurile lor dinainte, unde o sa mergem, ce o sa facem, ce cadouri ni se pregatesc. Ma si imaginam trecand pe strada si tragand cu urechea la ce discuta altii. Hehe, cate secrete as mai fi aflat! Dar am aflat mai tarziu ca exista deja unii care au astfel de super-puteri auditive. Cica erau de la Secu.
Ah ce n-as fi dat ca macar sa pot sa aud gandurile celorlalti! Ce as mai fi ras pe infundate sau ce i-as mai fi luat la bataie pe cei care gandeau negativ la adresa mea sau a celorlalti! Ma speria insa gandul ca daca aud toate gandurile tuturor deodata? Cum voi putea eu face fata si deosebi care ganduri cui apartin? Daca o iau razna, tot auzind ganduri/voci? Parca era o boala de genul asta. Nu cumva ajung la psihiatru?
Pe la sfarsitul clasei a 4-a am pus mana pe niste reviste cu benzi desenate cu Spiderman si s-a deschis o noua etapa in istoria viselor mele de super-erou. Mama pe cati i-as mai fi legat eu cu panza de paianjen, numai asa, sa ma distrez! Si cati raufacatori as fi prins! Bine, nu ca as fi avut eu de lucru prin Romania, nu stiu cum se facea ca numai aia din strainatate erau pusi pe fapte rele, dar tot as fi gasit eu de lucru. Ramanea insa o problema si nu am fost in stare sa iau o hotarare: cum sa fac sa ma intepe si pe mine un paianjen? Ma intepasera pana atunci albine, tantari, viespi si alte goange, dar nu si paianjeni. De unde eram eu sigur ca o sa gasesc exact specia de paianjen care trebuie? Drept sa va spun imi era si putin cam frica.
Si atunci a aparut in viata mea Superman! Cu chiloteii pusi peste strampi, tricoul bagat in chilotei, paturica peste umeri, prinsa la gat cu un ac de siguranta, pumnul strans, mana intinsa si … zvarrr pe cer, ca o vrabie! Tan-ta-na-nam! Pazea, Lex Luthor!
Cum aceste super-puteri intarziau sa se activeze, entuziasmul meu a mai scazut. Pe la sfarsitul gimnaziului si inceputul liceului mi-as fi dorit sa am macar una din puterile lui Superman: cea cu vazutul prin obiecte, in special haine (bluzite, fustite, rochite…). Mai tarziu am ajuns la concluzia ca decat sa te chinui sa vezi prin ele ai mai multe sanse de reusita sa convingi persoana sa le dea jos. Si aici iti trebuie ceva puteri mai speciale, dar nu chiar unice. Iar acum, ce sa zic, nici macar nu e nevoie sa depui vreun efort pentru ca sunt pline netul, ziarele, televiziunile si chiar strazile de persoane mai mult sau mai putin putin imbracate.
Cum ziceam, acum m-am linistit. Am trecut de faza cu experimentele gresite sau radiatii scapate de sub control care genereaza super-eroi. Ma uit cu placere la filmele cu Captain America, Spiderman, Superman, Thor, Iron Man, X-Men si altii (Batman nu mi-a placut niciodata), dar doar ca sa ma relaxez.
Exista super-eroi? Bineinteles ca exista, insa nu precum cei din aceste filme sau povesti. Exista oameni de stiinta, savanti, doctori, olimpici, matematicieni, sahisti, detectivi, bucatari, muzicieni si multi altii care au o „super-putere”, care s-au nascut cu o anumita aptitudine si si-au cultivat-o. Acestia sunt super-eroii nostri care insa nu apar in filme si nu se vorbeste prea mult despre ei. Nu sunt, cu alte cuvinte, atat de populari si nu sunt chiar un model pentru oricine. Sunt insa oameni care fac cu pasiune ceea ce fac si exceleaza.
Cred ca fiecare dintre noi are o atfel de „super-putere”, insa nu toti avem sansa sa o identificam si apoi sa o valorificam. Aici intervine rolul parintilor si al scolii sau al sistemului de invatamant. In lume, insa, acesta din urma lasa de foarte multe ori de dorit, in timp ce parintii sunt din ce in ce mai ocupati cu munca si acorda din ce in ce mai putin timp copiilor. De aceea nu sunt multi cei care reusesc sa se diferentieze de ceilalti si sa devina „super-eroi”.
Chiar daca insa nu am reusit sa identificam acea super-putere care ne caracterizeaza, avem insa o sansa sa devenim super-eroi. Pentru piticii nostri intotdeauna vom fi un model, un super-tati sau o super-mami. 🙂
