Sambata am fost la cumparaturi la supermarket. Cam batea vantul prin frigider, asa ca era timpul sa fac o aprovizionare.

Lista de cumparaturi era deja facuta din timp insa, cum se intampla de obicei, cand ajungi intr-un supermarket constati ca de fapt iti trebuie mai multe decat ti-ai planificat sa cumperi. Constatarea o faci de obicei in fata casei de marcat cand te scotocesti prin portofel sa scoti banii, profund mirat (pe ce naiba am dat atati bani?) de faptul ca s-au scumpit toate.

Cat timp m-am plimbat de la raft la raft, cautand sa identific locatia in care se afla produsele (s-au gandit astia ca trebuie sa faca un redesign complet al magazinului, drept pentru care nimic nu mai este unde stiai) o doamna anunta din 5 in 5 minute ca au nu stiu ce problema la sistem, drept pentru care plata cu cardul nu se putea efectua. Tinand cont ca am stat cam o ora, am auzit-o de suficient de multe ori pentru a-mi face planul: pun caruciorul de cumparaturi la coada la casa si dau o fuga repede la bancomatul din magazin, sa scot niste bani.

Zis si facut. Las caruciorul la rand si trec pe langa casa, indreptandu-ma spre bancomat. Domnisoara de la casa, foarte vigilenta, imi atrage atentia ca nu pe acolo se iese fara cumparaturi, ci pe la casa numarul 1. Degeaba ii explic ca doar vreau sa scot niste bani si ma intorc, ea nu si nu, trebuie sa trec pe la casa 1. N-am stat sa ma cert cu ea, mai ales ca intre timp aparuse si unul de la paza acolo si se uita cam ciudat la mine. Avea el acea privire de copoi de paza care mirosise un potential infractor.

Scot banii si dau sa ma intorc, de data aceasta, la casa unde lasasam caruciorul. Aceeasi domnisoara ma anunta ca intrarea se face „pe la intrare clienti, nu pe la case„. Raman mut, fara sa imi cred urechilor ce aud. Nu erau nici 5 minute decand am vorbit cu ea si se comporta de parca nu ma vazuse in viata ei. Dar nu ai cu cine sa vorbesti. Acestea sunt regulile, nu le-am facut eu. Daca aveti o problema adresati-va conducerii! vine sec replica ei. Asa ca ma conformez si intru din nou in magazin pe la Intrare clienti, plin de nervi.

Ajung din nou la casa unde lasasem caruciorul, insa intre timp se stransesera 5 clienti la coada. Satul de fata impasibila si acra a casieritei, imi iau caruciorul si ma duc la o alta coada. Si stau, asteptand sa imi vina randul sa pun produsele pe banda, insa dupa 10 minute imi dau seama ca n-am inaintat nici macar un pas. Ridic ochii din telefon, sa vad ce se intampla. In fata, la casa de marcat, o clienta se certa cu casierita. Se pare ca doamna nu avea cash la ea si nici nu dorea sa scoata de la alt bancomat decat de la banca ei. Dupa lungi discutii, timp in care noi, ceilalti de la coada, devenim nervosi si agitati, clienta lasa produsele neachitate si pleaca val-vartej din magazin, bombanind de zor.

Ajung intr-un final la casa, platesc si dau sa ies. La iesire, acelasi gardian cu privirea patrunzatoare, scaneaza factura, mai pune mana in cos sa dea la o parte niste pungi, cautand probabil niste obiecte furate si ascunse bine, iar intr-un final pune stampila. Ar fi fost OK daca s-ar fi terminat aici, dar cand sa ies se declanseaza alarma. Aud un „Domnu’, domnu’, opriti-va!” si cand ma intorc citesc pe fata copoiului satisfactia de a fi prins infractorul. Se uita din nou pe factura, incercand sa compare ce vede in cos cu ce scrie acolo. Dupa modul in care parcurge factura nu i-as da mai mult de 4 clase.

Mult prea enervat, bag mana in cos, scotocesc, gasesc cele 2 bucati de cascaval si i le inmanez: De la ele este! Au cod de siguranta!. Se uita la mine perplex, timp in care ies cu caruciorul pe usa, ca sa-i demonstrez ca am dreptate (sunt patit, mi s-a mai intamplat si in alte magazine) si alarma nu mai suna. Cu chiu cu vai dezlipeste codul magnetic de pe ambalajul cascavalului si apoi imi inapoiaza produsele. Le iau si plec fara sa ma mai uit in urma, enervat la culme.

N-am avut chef sa imi stric toata ziua, asa ca nu m-am mai intors sa discut cu un „superior„. As fi vrut insa sa ii intreb daca atunci cand le fac instruirea la angajati, primul lucru care li se spune este ca „in orice client zace un potential infractor”. Nu m-as mira daca ar fi asa. Insa probabil ca orice lipsuri si furturi li se imputeaza angajatilor, de aceea au atitudinea asta de stau cu totii cu ochii pe client ca pe butelie, pardon, cascaval.