Ultima intrebare Isaac Asimov 1/7

ULTIMA INTREBARE
(The Last Question – 1956)
Isaac Asimov

Ultima întrebare a fost formulat? pentru întâia oar?, pe jum?tate în glum?, în ziua de 21 mai 2061, într-un moment când omenirea p??ea spre lumin?. Întrebarea a ap?rut ca urmare a unui pariu pus pe cinci dolari la be?ie ?i faptele s-au petrecut dup? cum urmeaz?:
Alexander Adell ?i Bertram Lupov erau doi dintre credincio?ii slujitori ai lui Multivac. Ei
cuno?teau mai bine decât oricare alt? fiin?? omeneasc? ce anume se ascundea înapoia fa?adei reci, clic?itoare ?i pâlpâitoare – care se întindea pe mul?i kilometri – a giganticului calculator.

Aveau, cel pu?in, o no?iune despre planul general de relee ?i circuite care crescuser? cu mult dincolo de punctul în care un singur om ar fi putut pricepe totul în mod exact.
Multivac se autoregla ?i autocorecta. Trebuia s-o fac?, întrucât nimic omenesc n-ar fi putut
s?-I regleze ?i s?-I corecteze suficient de rapid, sau m?car acceptabil. De aceea, Adell ?i Lupov se ocupau doar superficial de monstruosul gigant, îns? pe cât de bine o puteau face ni?te oameni. Introduceau date, adaptau întreb?rile la necesit??ile sale ?i traduceau r?spunsurile oferite. Cu siguran??, ei ?i to?i cei aidoma lor aveau tot dreptul s? se înfrupte din gloria lui Multivac.

De câteva decenii, Multivac proiectase navele spa?iale ?i calculase traiectoriile ce-i
permiseser? omului s? ajung? pe Lun?, Marte ?i Venus, dar resursele s?race ale P?mântului nu putuser? sus?ine expedi?ii ?i dincolo de aceste corpuri cere?ti. Zborurile lungi necesitau prea mult? energie. P?mântul î?i exploata c?rbunele ?i uraniul cu tot mai mult? eficien??, îns? ?i z?c?mintele respective erau finite.
Treptat, Multivac înv??ase destule ca s? r?spund? mai precis la întreb?ri profunde, iar la 14
mai 2061 ceea ce fusese teorie devenise fapt împlinit.

Energia Soarelui fusese stocat?, convertit? ?i utilizat? direct la scar? planetar?. Pe întregul
P?mânt, cuptoarele cu c?rbuni ?i centralele de fisiune a uraniului fuseser? oprite ?i se ac?ionase comutatorul care conecta planeta cu o sta?ie spa?ial? cu diametrul de 1,5 kilometri, aflat? pe orbit? în jurul P?mântului, la jum?tatea distan?ei pân? la Lun?. Acum, toat? aparatura de pe P?mânt func?iona pe baza razelor invizibile de energie solar?.
?apte zile nu fuseser? îndeajuns pentru a diminua vâlva stârnit? de eveniment, totu?i Adell ?i Lupov izbutiser? în cele din urm? s? evadeze de la îndatoririle lor ?i s? se întâlneasc?, în tihn?, într-un loc unde nim?nui nu i-ar fi trecut prin minte s?-i caute – în pustiile înc?peri subterane, pe unde se ob?inea acces la por?iuni din uria?ul corp al lui Multivac. Lipsit de interven?ii exterioare, relaxându-se ?i sortându-?i datele cu clic?ituri lene?e, Multivac î?i meritase de asemenea vacan?a aceea, iar b?ie?ii erau întru totul de acord. Nu avuseser? nici o inten?ie – cel pu?in la început – de a i-o disturba.
Aduseser? cu ei o sticl? ?i singura lor grij? de moment fusese de a se destinde în tov?r??ia
acesteia.
– Este uluitor când stai s? te gânde?ti, zise Adell. (învârtea înceti?or cu o baghet? de sticl?
prin pahar, privind cubule?ele de ghea?? ce se înghesuiau s-o ating?, ?i pe chipul s?u l?t?re? se z?reau cute de oboseal?). Acum avem pe gratis toat? energia pe care o vom putea utiliza vreodat?! Dac? am dori s-o exploat?m, ne-ar ajunge s? topim întregul P?mânt într-o pic?tur? uria?? de fier lichid impur, f?r? s? simtim c? am fi cheltuit vreun pic. Avem toat? energia pe care am putea s-o folosim vreodat?, pe vecie.

Lupov î?i l?s? capul pe un um?r. F?cea gestul acesta când dorea s? contrazic? pe cineva, iar acum dorea s? contrazic?, pe de o parte fiindc? el trebuise s? aduc? ghea?a ?i paharele.
– Nu chiar pe vecie, rosti el.
– La dracu’, aproape pe vecie. Pân? se consum? Soarele.
– Asta nu-nseamn? „pe vecie”.
– Bine, bine, miliarde ?i miliarde de ani. Poate chiar dou?zeci de miliarde de ani. Esti
mul?umit?
Lupov î?i trecu degetele prin p?rul care începuse s? i se r?reasc?, parc? pentru a se
reasigura c?-i mai r?m?sese ceva, ?i sorbi din pahar.

– Douazeci de miliarde de ani nu înseamna „pe vecie”.
– Oricum, va dura mult dupa moartea noastra, de acord?

– La fel vor dura zacamintele de carbune si uraniu.
– Asa-i, dar acum putem sa cuplam la Statia Solara orice nava spatiala, ca sa faca ruta
Pamânt-Pluto de un milion de ori, fara sa-si faca griji vreodata din cauza combustibilului. Asta n-ai putea face cu carbune si uraniu. Daca nu ma crezi, întreaba-I pe Multivac.
– Nu trebuie sa-I întreb pe Multivac. O stiu si eu.

– Atunci, nu mai tot critica lucrurile pe care le-a facut Multivac pentru noi! se enerva Adell. A facut numai bine.
– Cine-a zis ca n-ar fi facut bine? Eu spun doar ca un soare nu va dura pe vecie. Nimic
altceva. Suntem în siguranta pentru douazeci de miliarde de ani, dar apoi ce se va petrece? – Lupov îndrepta un deget nesigur spre celalalt.
– Si sa nu-mi zici c-o sa ne cuplam la alt soare!
O vreme, domni tacerea. Adell ducea paharul la buze doar ocazional, iar ochii lui Lupov se
închisera lent. Cei doi facusera o pauza de odihna. Apoi, Lupov deschise brusc ochii.
– Te gândesti c-o sa ne cuplam la alt soare, când al nostru îsi va încheia existenta?
– Eu muncesc, eu nu gândesc.

– Ba gândesti, însa necazul cu tine e ca stai cam prost cu logica. Esti ca individul ala care a
fost surprins de o aversa neasteptata si a fugit spre un pâlc de arbori, ca sa-si caute adapost. Nu-si facea nici un fel de griji, stii?, deoarece se gândise ca daca ploaia va razbi printr-un copac, se va putea muta sub altul.
– Am înteles, zise Adell, nu-i nevoie sa tipi. Când soarele nostru va disparea, vor fi disparut si celelalte stele.
– Al naibii sa fiu daca nu vor disparea! mormai Lupov. Totul a avut un început în explozia
cosmica originara, când o fi fost ea, si totul va avea un sfârsit când toate stelele îsi vor consuma combustibilul intern. Unele ard mai repede decât altele. Pai, alea gigante nu vor dura nici o suta de milioane de ani. Soarele nostru va dura douazeci de miliarde de ani si poate ca piticele vor dura o suta de miliarde de ani. Dar peste un trilion de ani, sa zicem, totul va fi în bezna. Entropia trebuie s-atinga nivelul maxim, asta-i!

– Stiu totul despre entropie, preciza demn Adell.
– Stii pe naiba!
– Stiu la fel de multe ca tine.
– Atunci, stii ca totul se va stinge într-o buna zi.
– Da, stiu. Cine zice ca nu va fi asa?
– Tu, prostovane! Tu ai zis ca avem toata energia care ne trebuie, pe vecie. Tu ai zis „pe
vecie”.
Fu rândul lui Adell sa-I contrazica.
– Poate ca-ntr-o buna zi vom putea reface totul, spuse el.
– Niciodata.
– De ce nu? Cândva…
– Niciodata.
– la-ntreaba-I pe Multivac.

– Intreaba-I tu. Punem prinsoare? Pe cinci dolari c-o sa raspunda ca nu se poate.
Adell era îndeajuns de cherchelit ca sa încerce si, în acelasi timp, îndeajuns de treaz ca sa
poata formula o întrebare coerenta: „Va putea vreodata omenirea, fara sa-si cheltuiasca toata energia, sa readuca Soarele la splendoarea tineretii sale, chiar dupa ce el a murit de batrânete?”
Probabil ca întrebarea putea fi formulata si mai simplu: „Cum poate fi redusa masiv entropia Universului, pentru a reveni la nivelul initial?” Multivac încremeni si amuti. Pâlpâiturile lente ale ledurilor sale încetara, clicaiturile îndepartate ale releelor nu se mai auzira.
Apoi, tocmai când tehnicienii, alarmati, simteau ca nu-si mai pot retine rasuflarea, imprimanta calculatorului învie brusc. Sase cuvinte fura tiparite: DATE INSUFICIENTE PENTRU UN RASPUNS CORECT.
– Pariul cade, sopti Lupov.
Plecara grabiti.
A doua zi dimineata, cu capetele pulsând dureros de mahmureala si cu gurile îmbâcsite de
alcool, cei doi uitasera cu totul de incident.

 

Va urma

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.