1. Esti tanar absolvent, ai terminat cu brio o facultate si esti plin de sperante. Iti doresti sa lucrezi intr-o multinationala, sa simti si tu viata de corporatist. Ai participat la un program lansat de corporatie in cadrul Universitatii unde ai facut studiile si ai fost selectionat pentru un job de junior in cadrul companiei.
2. Lucrezi de cativa ani intr-o companie de stat. Desi ai terminat o facultate bine cotata, nu ai avut norocul sa te angajezi intr-o corporatie, desi ti-ai dorit asta tot timpul. Privesti cu invidie la prietenele tale, colege de facultate, care au reusit sa isi gaseasca un job bine platit intr-o multinationala. Isi permit haine mai bune decat tine, au un credit la banca pentru casa sau masina, in timp ce tu stai inca cu parintii. In cele din urma norocul iti surade si tie si te duci la un interviu la corporatia mult-visata.
3. Ai un job OK, intr-o companie privata. Ai destul de mult de munca si rutina devine pe fiecare zi obositoare. Stii ca poti sa faci mai multe, ca poti sa inveti mai multe, insa in compania aceasta nu prea mai exista oportunitati, nici de promovare si nici de dezvoltare personala. Te decizi sa faci un pas si sa aplici pentru un job la o multinationala.
Fie ca esti tanar absolvent, lucrezi intr-o companie de stat sau intr-una privata mai mica, sa lucrezi intr-o corporatie este un vis pe care vrei sa-l vezi implinit. Ai prieteni, cunostinte care lucreaza acolo, iti povestesc la o bere sau la un suc despre viata de acolo, despre conditiile de munca, despre oportunitati, despre dezvoltare personala si mai ales despre salariu. Va stiti de mici copii sau ati fost colegi de facultate, stii ca au pornit ca si tine „de jos”, insa ei lucreaza intr-o corporatie. Te intrebi cu ce esti tu mai prejos decat ei si de ce ei au avut sansa aceasta si tu nu. Iar in momentul in care norocul iti surade si tie, treci prin cateva interviuri si esti anuntat ca ai fost selectionat, deja esti in al noualea cer.
Increzator treci pragul companiei, faci cunostinta cu colegii si cu managerul. Te adaptezi incet-incet, inveti, ajungi cu timpul sa ai mult mai multa incredere in propriile forte, cunosti mai multi oameni, iti dezvolti si alte talente, avansezi in cariera. Au trecut cativa ani de la acel prim interviu.
Te uiti in urma la toti acesti ani si observi ca lucrurile s-au schimbat destul de mult. Vorbesti cu colegi, mai vechi decat tine in companie, care isi aduc aminte cum era cand s-au angajat ei. Si ei iti spun ca lucrurile s-au schimbat mult. Parca lucrurile nu mai sunt atat de roz cum erau la inceput. E adevarat ca au fost luate unele decizii care nu au „picat” prea bine si care au creat o stare de nemultumire in randul angajatilor. Unii colegi, mai vechi sau mai noi, s-au mutat deja la alte companii, eventual tot multinationale. Va mai intalniti in oras si iti povestesc cum este la noul loc de munca. Constati cu surprindere ca nici acolo nu este totul atat de bine pe cat sperau. Si acolo sunt taieri de costuri, si acolo este multa munca, si acolo sunt oameni care vin si pleaca. Un singur lucru este mai bine, poate: salariul.
Un factor decisiv pentru hotararea de a lucra intr-o companie este salariul. Acesta este primul lucru la care te gandesti cand te angajezi sau schimbi un loc de munca. In momentul in care necesitatile tale au crescut atat de mult incat nu mai poti sa le faci fata cu salariul actual, iti cauti un loc de munca. Asteptarile insa sunt legate si de alte beneficii, insa importanta lor nu este atat de mare fata de salariu. Da, ai mai multe posibilitati de dezvoltare, ai posibilitatea de a avansa, poate ai mai multe zile libere, poate ai posibilitatea de a lucra de acasa cateva zile pe saptamana sau chiar tot timpul, ai bonuri de masa, un telefon platit de companie sau chiar masina de servici, ai asigurare de viata sau medicala.
Toate aceste beneficii sunt insa la latitudinea companiei de a le da sau nu le da. Compania poate oricand sa renunte la ele, in functie de strategia ei de piata si de conjunctura economica. Pe tine te afecteaza direct, orice astfel de beneficiu retras te demotiveaza, te fac sa te gandesti, la un moment dat: ce mai caut eu aici? De ce n-as munci pentru o alta companie pe bani mai multi? Mediul de lucru nu ti se mai pare atat de placut, colegii parca nu mai sunt atat de veseli (doar simt si ei pe propria piele schimbarea). Si atunci cauti alternative.
Un singur lucru nu se modifica la fel de usor: salariul. Acesta este singurul lucru garantat de companie si trecut in contractul care l-ai semnat acum cativa ani si care zace acum intr-un sertar, acasa. In contract nu ti s-a trecut telefonul de servici, nu s-au trecut bonurile de masa, nu s-a trecut lucrul de acasa. Singurul lucru scris negru pe alb, pe langa drepturi si obligatii este salariul. Atat.
Un loc de munca intr-o multinationala iti ofera, insa, ceva mai mult decat in alte companii. In primul rand posibilitatile de dezvoltare personala sunt mult mai mari. O corporatie are pus la punct un sistem de specializare si asta pentru a putea aduce rapid un nou angajat la nivelul dorit, de a da randamentul scontat in timp util.
Pe langa oportunitatile de specializare si acumulare de noi cunostinte, intr-o corporatie sunt oportunitati legate de cariera. Intotdeauna vor exista noi pozitii pe care, daca ai ajuns la un anumit nivel si o anumita recunoastere, poti aplica. Si odata cu asta procesul de dezvoltare poate continua.
In al treilea rand o corporatie iti ofera o siguranta mai mare a locului de munca decat o companie mica. O firma care creeaza cateva mii de locuri de munca intr-o tara nu va inchide afacerea atat de usor si peste noapte. O astfel de investitie necesita ani buni pentru amortizare.
Salariile nu sunt o competitie intre multinationale. Salariile reprezinta costuri pentru ambele companii. Poate unele pozitii sau unii oameni sunt platiti mai bine intr-o companie decat in alta, dar la nivel general, costurile salariale sunt cam aceleasi. Da, oamenii se muta de la o companie la alta pentru un salariu cu X% mai mare, si in mod normal, avand prieteni, aceasta informatie ajunge la cunostinte si fosti colegi, creandu-se la un moment dat o isterie. Insa multinationala nu va mari la toti angajatii salariile cu 30%, pentru ca va avea o crestere majora de costuri, ceea ce ii va afecta, direct, profitul si pozitia pe piata.
Este gresit a spune ca la o companie se castiga mai bine decat alta. Pe termen scurt, da, se castiga mai bine, dar nu pe termen lung. Iar asta pentru ca si nevoile tale cresc cu timpul, la fel cum cresc si costurile vietii. Sunt factori care nu depind de compania la care lucrezi: alimentele, intretinerea, cheltuielile curente. Nicio companie nu va mari salariile astfel incat sa acopere cresterea acestor cheltuieli personale.
Important este ca, atat timp cat ai un loc de munca, sa incerci sa evoluezi, sa te dezvolti. Sa acumulezi calitati si experienta care pot sa te ajute, in momentul in care nu mai esti multumit de actualul loc de munca, sa iti gasesti unul in alta parte, care sa faca fata noilor tale necesitati. Vei fi poate din nou in rolul tanarului absolvent sau al angajatului intr-o companie de stat sau privata, cum erai cu cativa ani in urma. Experienta este insa cea care „te vinde”.
Oamenii care investesc in dezvoltarea personala, sunt apreciati si nu „robotii”, cei care fac aceeasi munca, fara sa investeasca in dezvoltarea lor. Si ei sunt o mare masa intr-o multinationala, insa reprezinta o masa care poate fi usor inlocuita. Multinationalele cauta profesionisti care isi fac treaba bine, care sunt capabili sa invete si sa evolueze, oameni care contribuie astfel la profitul companiei. Oameni care insa pot oricand sa plece atunci cand asteptarile lor nu mai corespund cu oferta companiei, dar care au adus, atat timp cat au lucrat, o valoare in plus. Acestia sunt oamenii care sunt platiti mai bine, sunt „vanati” pe piata muncii si li se ofera salarii mai mari si beneficii mai multe decat altora.
Atunci cand cauti un loc de munca intr-o corporatie gandeste-te la toate acestea. Gandeste-te la ceea ce ti se ofera, pe langa salariul oferit. Ai in minte faptul ca lucrurile nu sunt nici acolo roz si ca pot evolua, cu timpul, negativ. Profita insa de oportunitati. Experienta cumulata si dezvoltarea personala este cea care va face, in cele din urma, diferenta.
Nu inteleg atitudinea companiilor fata de oamenii buni care le pleaca. Nu fac nimic sa ii tina sau se trezesc dupa ce angajatul isi depune efectiv demisia desi el isi exprimase de mai multe ori nemultumirea. Un salariu mare vine si cu asteptari mari, care de obicei se traduc prin overtime neplatit de cele mai multe ori. Multinationala ramane insa cea mai buna rampa de lansare pentru un job in afara tarii.
Nu stiu daca e chiar asa. Nu intotdeauna compania te face sa pleci. Nevoile tale nu mai sunt acoperite, la un moment dat de companie. Cand te angajezi pe un salariu care iti convine, poti sa zici ca esti multumit si nu iti mai trebuie altceva. Cu timpul, iti creste si experienta, dar iti cresc si cheltuielile. Ori, compania nu e tot timpul dispusa sa acopere aceste costuri suplimentare ;). Noi o vedem ca si o nerecunostinta, faptul ca nu mai esti apreciat la adevarata valoare la care ai ajuns. Daca ti-a crescut valoarea pe piata, e clar ca incerci sa ajungi undeva unde vei fi recompensat dupa aceasta valoare. Si ciclul se reia. Peste ceva timp s-ar putea ca valoarea ta sa creasca. Si iar nu vei mai fi multumit. Si asa mai departe.
Inteleg ce zici dar daca iti creste experienta iti creste si valoarea. Pe parcusul celor X ani petrecuti in multi compania Y ai invatat sa faci lucruri pe care inainte nu stiai sa le faci, incepi sa te diferentiezi fata de ceilalti. Nu e vorba doar de faptul ca ti se diversifica nevoile si prin urmare iti cresc si cheltuielile. Cresti si tu ca valoare pentru ca la randul tau aduci valoare crescuta companiei. Mi se pare normal sa primesc o crestere de salariu daca bineinteles si eu aduc valoare companiei. Printr-o cresterea constanta a salariului, cu un 5% anual sa zicem, compania respectiva se asigura ca isi pastreaza angajatii o perioada mai lunga de timp. Daca mie imi pleaca angajatii la fiecare 2 ani, ies pe pierdere din punctul de vedere al cheltuielilor. Nu imi recuprerez in totalitate cheltuielile initiale pe care le-am avut cu el ( traininguri, faptul ca scot alti oameni din productie ca sa le tina trainingul respectiv) in doar 2-3 ani si nu am siguranta ca ii voi gasi un inlocuitor mai ieftin.
Cultul corporatiilor, ca sa zic asa, este specializarea. Nu au nevoie de cineva care sa stie sa faca 10 lucruri, ci doar 1 singur. Si acela bine. Asa ca angajeaza zeci de oameni specializati pe aceeasi bucatica, alti zeci pe alta bucatica si asa mai departe. Conceptul a fost introdus de fratiii McDonalds, cei cu vestitul restaurant. Astfel, pot sa plateasca cat vor si, daca cineva le pleaca, ceilalti pot acoperi lejer golul pana se angajeaza altcineva.
Gandeste-te de unde ai plecat si cati oameni „specializati” ai cunoscut, oameni care NU fac altceva si nici nu progreseaza. Mai ales cei de peste Atlantic ;), care se simt bine in pielea lor, vin la birou dimineata si pleaca cand se „suna de iesire”, merg acasa, si a doua zi o iau de la capat. Fara sa invete lucruri noi si fara sa isi asume alte responsabilitati. Aceia se vor multumi si fara cresteri salariale, doar sa fie lasati in pace sa faca munca de roboti. A, poate vor zice la un moment dat ca ar trebui sa le mareasca si lor salariile, dar de frica pierderii jobului se vor nu vor face nicio schimbare.
In schimb, cei care se dezvolta, cauta, sunt dinamici, ajung sa doreasca mai mult, sa aibe nevoi mai multe, sa aibe valoare mai mare si asa mai departe. Ei vor cauta un mediu in care sa fie apreciati pentru valoarea lor. Sunt oameni care dau un randament mai bun in companie, pentru ca pot sa faca mai multe lucruri, dar compania nu isi permite sa depinda de ei, pentru ca orice plecare creeaza un gol care poate fi acoperit greu.
Poate suna aiurea. Sa zicem ca ai un departament cu 5 oameni, fiecare dintre ei acoperind cate 4 arii, si un alt departament cu 10 oameni, fiecare acoperind cate 2. Ambele departamente fac acelasi lucru. Matematic, munca este aceeasi, costurile fiind mai mici in departamentul 1, chiar daca pe cei 5 ii platesti pe fiecare in parte mai mult decat pe oricare dintre ceilalti 10, dar nu dublu. Insa, daca unul din cei 5 pleaca, va creea o gaura in productivitate mai mare decat daca ar pleca unul din cei 10. Costul pierderii lui va fi mai mare pentru companie, pentru ca nu va mai putea asigura aceleasi servicii catre clienti, ca si pana atunci. Atunci ai zice: de ce nu ii motiveaza pe cei 5? Pentru ca nu trebuie ca toti sa fie specialisti. Nu trebuie toti sa aibe viziune si sa inceapa la un moment dat sa se rascoale si sa faca mofturi. Companiei ii trebuie cativa lideri si oameni cu idei si restul … doar executanti.
Pe langa asta, cei care sunt dinamici se vor plictisi inevitabil. Oricum ei sunt tot timpul cu ochii pe piata si vad cum merg lucrurile. Plus ca la un moment dat vor aparea factori externi (vezi criza economica), va aparea concurenta si asa mai departe, compania va fi nevoita sa ia niste masuri. Si in conditiile acestea e mai usor sa ai mai multi negrisori pe plantatie sau „carne de tun”, usor de inlocuit, decat cativa specialisti „scumpi”.
E trist ca exista si oameni dinamici si care se dezvolta intr-un timp scurt sau mediu, dar pur si simplu nu au optiuni.
As zice ca si mai trist e ca atunci cand multinationala devine destul de mare, nu mai exista nimeni destul de curios sa pastreze oamenii ci pur si simplu exista o stare de facto in genul: asta e, nu avem timp sa ne batem capul sa retinem oamenii vechi, chiar daca pe cei noi pe care ii vom angaja ii angajam cu un salariu cu X% mai mare.
Cel mai definitoriu ramane setul de traininguri pe care il face orice angajat de multinationala prin care compania explica cat de mult isi doreste ca noul angajat sa se simta cat mai bine si sa isi cladeasca o cariera cat mai de succes. Nu cred ca se aplica mai mult de 10% din „poveste” pt ca pur si simplu, nimanui nu pare sa-i pese catusi de putin si asta o vezi in orice multinationala din Romania, in maxim primele 6 luni de dupa ce ti-ai luat in primire badge-ul.
Nu o data am auzit chiar de persoane care au dorit sa isi schimbe jobul in interiorul aceleasi companii, si chiar factorul uman initial responsabil cu interviul pentru noua pozitie sa spuna nonsalant ca sigur nu te potrivesti pe pozitia respectiva. N-as sublinia asta daca nu as cunoaste persoane care chiar si-au schimbat jobul in cele din urma, in pofida nu neaparat a lipsei de interes sau respect pt o persoana care e deja in companie ci oarecum de o rea vointa sau miserupism care se poate desprinde dintr-o astfel de interactiune cu persoane care ar trebui sa-ti fie inainte de toate colegi.
Well…este principiul carpe diem…profita cat poti iar cand lucrurile se imput, cauta alta corabie