Acum ceva timp am vazut un videoclip despre faptul ca 85 dintre cei mai bogati oameni, miliardari, au in total o avere estimata a 50% din restul populatiei. Si asta reprezinta o suma cu 12 zerouri.

Cum s-a ajuns la asta pare poate greu de imaginat, insa, daca stai sa te uiti la istoria omenirii in ultimii 100 de ani, este extrem de simplu sa gasesti raspunsul. Nu, nu e vorba de teoria conspiratiei, ci este vorba de psihologie umana si de faptul ca unii inteleg lumea altfel decat o face orice „muritor” de rand. Si astfel trag foloasele.

Faptul ca unii sunt mult mai bogati decat altii are, la baza, un principiu simplu: „bogatanul” a avut la un moment dat o idee care a mers, a prins la public. Lumea a inceput sa „cumpere”, iar bogatanul s-a gandit sa isi extinda afacerea, initial locala, si in alte colturi ale lumii. Asa au aparut birouri si sedii in tarile din toata lumea, au aparut corporatiile internationale. Si lumea a cumparat in continuare, ba, cei mai multi, au ajuns sa invidieze corporatia. Zilnic mii de tineri aplica pentru joburi in cadrul corporatiilor pentru ca, aparent, platesc bine.

De ce zic aparent? Pentru ca, daca la inceput cand te angajezi intr-o corporatie crezi ca ai bani sa iti permiti mai multe, cu timpul se dovedeste ca acest fapt este o iluzie. Corporatiile se bazeaza pe doua feluri de oameni: pe inovatori, oamenii cu perspectiva si idei, si pe roboti, oamenii care zilnic fac acelasi lucru si nimic altceva. Primii ajung, la un moment dat, daca sunt luati in vizor de cei de mai sus, sa fie tot roboti, ideile lor fiind folosite tot de corporatie. O parte dintre ei, cei care sunt mai isteti si isi dau seama, se retrag la timp si din randul lor se nasc viitorii miliardari.

Marea masa insa este alcatuita de cei care, in mod repetitiv, fac aceeasi munca si nimic diferit zilnic. Oamenii specializati, cum li se mai zice. Fie ei muncitorii de jos sau managerii care conduc echipe sau departamente, oamenilor li se cere sa faca acelasi lucru, motivul fiind extrem de simplu. Nu, nu e vorba de calitatea serviciilor, desi acesta este prezentat ca principal motiv, ci de faptul ca pot fi mai usor de inlocuit, si, pe perioada in care se cauta inlocuitor, ceilalti pot sa acopere golul creat.

Pe langa corporatisti, cei care lucreaza in sectorul de stat au acelasi standard, doar ca, poate, nu sunt motivati financiar la fel ca cei din corporatii.

Oricare dintre acesti oameni traiesc cu iluzia ca le este bine. Multi isi permit o casa, o masina si sa isi petreaca concediile in diverse destinatii mai mult sau mai putin exotice.

Insa cu totii renunta la lucruri esentiale.

In primul rand, timpul petrecut cu familia sau timpul liber. Programul se poate prelungi usor cu cateva ore, astfel incat poti ajunge sa lucrezi 12 ore pe zi, desi tu esti platit la 8 ore. Si atunci, timpul care ar trebui sa ti-l petreci cu copii sau consoarta/consortul, se diminueaza treptat.

In al doilea rand, sanatatea. Aceste ore suplimentare, impreuna cu faptul ca munca este de cele mai multe ori de birou, in fata unui monitor si sub o lumina artificiala, „dauneaza grav sanatatii”. Oftalmologii sau Fizioterapeutii devin cei mai vizitati. Farmaciile (si implicit fabricile de medicamente) castiga clienti. Clienti care nu au ce face decat sa plateasca preturile exorbitante la medicamente, de cele mai multe ori de import, pentru a se pune pe picioare, fara sa isi dea seama ca insasi natura muncii lor a dus la astfel de situatii.

In acelasi context, hrana devine din ce in ce mai industrializata si nenaturala. Puteti gasi pe net sute de reportaje cu privire la marile sau micile companii producatoare, conditiile in care „creste” hrana noastra si ce bagam in noi. Si cum multi nu au posibilitatea sa isi cultive singuri hrana sau sa cumpere hrana organica, ajung cu totii resemnati si sclavi ai sistemului. Da, stiu, este un trend cu produsele organice si lumea se indreapta din nou catre ele, dar nici companiile acestea nu vor rezista prea mult, deoarece vor fi incet-incet vor fi cumparate de rechinii de pe piata, cei care fac regulile in ceea ce priveste mancarea. Acest lucru a inceput deja, sunt o multime de mari companii de hrana industrializata care cumpara micile noi companii ce produc hrana organica.

Este un cerc vicios: lucrezi prea mult, nu mai ai timp sa mananci, fapt pentru care ajungi sa cumperi junk food de la fast food, sanatatea ta scade, deci ajungi la doctori si la farmacii. Banii care nu ii dai pe mancarea potrivita ajungi sa ii dai inzecit pe medicamente.

Ziceam la inceput ca toate acestea tin de psihologia umana. Faptul ca ai un loc de munca aparent bine platit, ca ai acces usor la mancare (proasta), ca poti sa iti permiti un concediu, ca poti sa iti permiti un credit, o casa, o masina, te face sa ignori faptul ca esti sclavul unui sistem. Independenta ta este aproape zero, desi, aparent, esti liber. Am ajuns sa depindem de tehnologie extrem de mult. Daca pentru o zi ar fi o pana de curent, lumea ar fi extrem de panicata. Daca nu ar mai functiona net-ul o buna parte din populatie nu ar stii cu ce sa isi ocupe timpul. Daca fabricile de alimente ar inceta, prin absurd, sa functioneze multi ar muri de foame. Ghiciti ce se va intampla cu cei care nu vor mai avea nimic atunci si ce vor face pentru ca sa supravietuiasca?

Aglomerarea masiva de populatie, in zone urbane a facut ca lumea sa devina dependenta, insa nici in zonele rurale lucrurile nu stau prea roz pentru ca, la randul lor, si oamenii de acolo au devenit dependenti. Depind de electricitate. Depind de apa curenta si canalizare. Depind de lucruri care le fac, aparent, viata mai usoara. Poate ca unii dintre ei inca mai cresc in curte animale, planteaza primavara un razor-doua de legume sau au in livada cativa pomi, fapt ce ii fac putin mai independenti decat orasenii, insa, incet-incet, si grupul acestora se restrange. Prefera sa faca altceva decat sa mai cultive, pentru ca, pretul legumelor si alimentelor din comert este, aparent, mult mai ieftin decat costurile de productie proprie. E mai simplu sa se duca la supermarket sa cumpere cartofi decat sa ii cultive in gradina, unde trebuie sa ii ingrijeasca jumatate de an, sa sape, sa ude, sa ii stropeasca impotriva daunatorilor. E mai simplu sa se duca la Avicola sau la carmangerie si sa cumpere oua si carne decat sa creasca o gaina si un porc. Nu conteaza ca legumele si animalele sunt crescute in conditii mai nocive decat cele din gradina proprie.

Toate aceste schimbari din ultimii 100 de ani au la baza un singur fenomen: incurajarea consumului pe baza crearii unei asa-zise necesitati. Suntem bombardati zilnic de reclame care ne spun ca avem nevoie de ceva. Sau ca putem obtine ceva, relativ usor. Mesajele transmise sunt extrem de puternice, desi nu ne dam seama intotdeauna. Practic exista cate o solutie pentru orice nevoie ai. Pe langa acestea, concurenta intre indivizi are un factor hotarator. Daca vecinul tau are o casa mare, automat si tu vrei o casa la fel sau, daca nu, mai mare. Daca prietenul tau are ultimul televizor sau telefon mobil, tu vrei unul cu diagonala mai mare si cu multe alte functionalitati. Daca verisorul tau face in fiecare weekend gratare sau ia masa in oras, la restaurante, tu de ce ai ramane in urma? Copii prietenilor au tableta si al tau nu are? O sa te bata copilul la cap pana ii iei si lui, sa nu ramana in urma, numai ca ai grija ce ii iei, pentru ca daca nu are cel putin aceleasi specificatii ca tableta prietenilor, ai cumparat-o degaba, copilul tau o sa fie dezamagit. Si exemplele pot continua.

Sunt false necesitati de care unii stiu sa profite. Nu avem nevoie de toate acestea. Nu avem nevoie de ultimul racnet de televizor sau cea mai mare casa. Pentru ca in cea mai mare parte nu ni le putem permite si, pentru a le avea, ne indatoram, in conditiile in care necesitatile zilnice raman aceleasi sau cresc. Si pentru a putea acoperi acest gol, creat tot de noi, muncim mai mult (sau ajungem sa furam?), ca sa castigam mai mult, ca sa cumparam mai mult, ca apoi sa incercam sa castigam mai mult si asa mai departe. Incercam sa depasim limitele fizice, devenim bolnavi, mancam mai putin si mancare proasta. Si lucrurile continua pana cand nu se mai poate…

Cei care profita de tot acest sistem si ajung sa fie in cei 1% din populatie sunt cei care au o viziune, insa, pentru a o pune in practica, au nevoie de altii, care sa o faca in locul lor. Fiecare din acesti 1% are in spate o intreaga armata de specialisti, care, la randul lor, au fiecare cate o alta armata de specialisti. Exact cum in armata un general este cel care decide tactica, urmand ca subordonatii, de la colonei pana la sergenti sa se asigure ca ea este pusa in practica corect. Iar la sfarsitul luptei generalul este cel care ia gloria, in timp ce soldatii zac in mocirla.

Problema este ca nu avem niciun fel de organizare sociala care sa impiedice asa ceva, nici capitalismul, monarhia, socialismul sau comunismul. In fiecare dintre aceste organizari vor exista oameni care sa profite si sa fie mai bogati sau mai presus decat altii, folosind diverse parghii, fie ele financiare, bazate pe „relatii” sau pe impunerea prin forta. Oameni care ajung, la un moment dat, sa fie intre acei 85 care detin 50% din averea lumii.