-Qu’est-ce que vous faitez, monsieur? aud un glas tare, de femeie.
Intorc capul instinctiv. Dupa coltul blocului de vis-a-vis de al meu, langa ghena, pe o treapta, sta o femeie in varsta, cu o haina peticita atarnand pe ea. Sub palaria stalcita de pe cap se mai vede, lucind in lumina imprastiata de felinarul de pe trotuar, doar un ochi. Celalalt este doar o gaura hada si neagra. Langa ea sunt doi saci de rafie si o plasa, tot de rafie. Pe unul din saci doarme un caine maidanez gri.
– Aaa, uite ce pufosica! zice ea cand vede catelul meu. Vezi ce alba si pufoasa este, Doli?
Zambesc si trec mai departe. Batrana este cunoscuta in cartier. Trece din cand in cand printre blocuri, tarand dupa ea doua plase imense si urmata de trei maidanezi mari. Doli este probabil unul dintre ei.
Ma plimb putin cu catelul, gandindu-ma la ea. Faptul ca m-a abordat in franceza, nu-mi da pace. Nu te astepti la asa ceva de la oricine. Cine stie ce poveste are viata ei! Fac tura de bloc si cand ajung iar langa ea vad cum capul ii sta intr-o parte. Adormise. Mai dau o tura de bloc, dar de data aceasta ridica capul si exclama:
– Aaa, uite iarasi pufosica, Doli!
Ma opresc.
– Am facut zece kilometri azi. Si mai avem de mers inca pe atat. Ne-am oprit aici sa ne odihnim. Nu-i asa, Doli?
– Unde stati? intreb.
– Nu aud! Degeaba vorbiti. Nu aud!
Deci de aceea vorbeste asa de tare. Incerc sa ii dau de inteles prin semne, dar ea continua:
– Am avut trei, dar au mai ramas doar doi. Doli e unul dintre ei. Pe unul l-a omorat cineva, acolo la turcul la care stau.
Ma scotocesc in buzunar si scot niste bani. Ma indrept catre ea sa-i dau.
– Aaaa! Nu e voie! Nu avem voie!
– Luati-i! Va luati ceva de mancare!
– V-am zis ca nu aud! Si nu e voie!
Fac cu mana un semn catre abdomen.
– Nu e voie! Dar, daca ordonati sa le iau de mancare la catei, atunci e bine. Ordonati asa?
Dau din cap afirmativ. Ia banii si ii baga la piept, apoi incepe sa rada.
– Bine, Doli. Mergem sa luam niste mancare! Apoi se uita la mine.
– Stiti cat mananca si ei? Sacii astia pentru ei sunt!
Dau din cap si plec. Ajung la coltul blocului, iar in urma mea rasuna cu ecou printre blocuri, glasul ei vesel, vorbind probabil cu cainele.
(Imaginea este de aici)
