Aceasta este intrebarea care ni se pune cel mai des in copilarie: „Pe cine iubesti mai mult: pe mama sau pe tata?”. Cand mergeti cu parintii in vizita la bunici, rude, prieteni este aproape imposibil ca una dintre gazde sau alt invitat, sa nu va adreseze, vrand sa para interesant si tragandu-va usor de obrajorii bucalati, aceasta intrebare, in timp ce parintii isi schimba priviri pe furis, asteptand fiecare sa vada ce raspuns da odrasla.
In acelasi timp copilul isi studiaza cu atentie parintii si decide: spune de un parinte sau spune de amandoi. Daca nu vrea sa-i supere, eventual daca a mai trecut printr-o situatie similara care a avut niste rezultate mai mult sau mai putin placute, spune ca iubeste parintii la fel. Daca insa nu-l intereseaza prea tare si nu ii e frica de consecinte, raspunde ori cu mama, ori cu tata. Si de aici tot felul de remarci din partea partii „lezate”, remarci care de obicei incep cu „lasa ca nu”: lasa ca nu te mai duc in parc, lasa ca nu-ti mai dau bomboane, lasa ca nu te mai duc la film etc. Si cu ocazia asta reusesti sa descoperi cu ce „arme” si „slabiciuni” are fiecare parinte in a-l atrage de partea lui pe pitic.
De fapt intrebarea este stupida deoarece, atunci cand copilul simte ca afectiunea primita de la fiecare dintre cei doi parinti este aceeasi, tinde sa faca o separare in functie de parintele care ii ofera ocazional sau regulat ceva mai mult decat celalalt. Exemple: faptul ca unul dintre parinti il lasa mai mult sa se uite la desene sau sa se joace la calculator, faptul ca unul dintre parinti ii cumpara de fiecare data cand ies la cumparaturi o jucarie sau dulciuri. Toate acestea inclina balanta in favoarea unui parinte. Atunci cand un copil isi petrece mai mult timp cu un parinte, este foarte probabil ca acesta sa fie cel ales ca raspuns la intrebare, desi celalalt parinte incearca sa ‘recupereze’ timpul pierdut facandu-i mai multe pofte copilului.
Pe de alta parte, raspunsul copilului poate fi influentat si de experientele neplacute. Daca a fost pedepsit de un parinte in cazul in care a raspuns la aceeasi intrebare, cu alta ocazie, alegandu-l pe celalalt parinte, copilul va incerca sa se protejeze si inevitabil va da un raspuns care nu va mai atrage dupa sine alte pedepse. De cele mai multe ori raspunsul ii cuprinde pe ambii parinti, pentru ca, avand experienta unui parinte „razbunator”, copilul va evita sa-l transforme si pe celalalt parinte intr-un alt parinte „razbunator”.
Este foarte adevarat ca odrasla sa fie un mic „santajist” care, prin raspunsul care il da, sa incerce sa obtina unele beneficii, stiind ca parintele ales este cel care ii face de cele mai multe ori, poftele.
Oricare ar fi situatia, intrebarea este, dupa cum ziceam, una destul stupida. Trebuie sa ne gandim ca, atunci cand sunt mici, raspunsurile copilului sunt nevinovate, iar faptul ca alege un parinte poate sa starneasca anumite animozitati din partea unui parinte, care se poate simti lezat daca odrasla lui il alege pe celalalt. Si de cele mai multe ori nu realizeaza ca el este cel „vinovat” pentru faptul ca piticul (crede ca) il iubeste mai mult pe celalalt.