Ei bine, am ajuns si la ultima maseluta…

Ajung acasa de la serviciu si ma intampina in usa, cu un zambet larg pe fata: – Tati, vrei sa vezi ceva? – Da. – Uite, zice copilul si deschide larg gura, aratandu-mi cu degetul un loc liber intre maselute. Gata, a cazut si asta. E ultima.

Seara, cum era obisnuita, pune maseluta intr-un pahar cu apa pe pervazul geamului, asteptand ca zana sa-i aduca, la fel ca pana atunci, cadoul, in schimbul maselutei. Numai ca, de data aceasta, fiind ultima ei maseluta de lapte, a cerut ceva mai special.

Dupa ce copilul se duce la culcare:

– Ce facem? Ii spunem cine este „Zana”? intreb pe Ana.

– Nu stiu ce sa zic. Nu as vrea.

– Nici eu. Parca imi pare rau sa-i spunem adevarul. Cred ca s-ar supara daca ar afla cine a fost Zana. Atunci?

– Pai mi-a zis ca vrea ceva special. Nu-i mai punem bani. Isi doreste o papusa Monster High.

Dimineata cand se trezeste, dezamagire. Nici maseluta luata din pahar, nici bani sau altceva lasat in schimb. Suparata, ia scrisoarea pentru Zana si o arunca la gunoi.

– E ultima mea maseluta! Nici nu a venit sa o ia, nici nu a vrut sa o vad si nici nu mi-a adus ceva special!

– Ei, poate ca nu a avut timp sa iti caute ceva pe masura. Inca mai cauta.

– Dar poate sa se duca la Cora! Am vazut papusa acolo!

– Care papusa?

– Cum care? Howleen Wolf, sora mai mica a lui Clawdeen Wolf. Asta o mai vreau si gata (zice asta de la ultimele doua papusi).

– Trebuie sa ai si tu rabdare. O sa vina ea.

Am dat comanda pe net. Diseara vine zana. Sau zanul. Sau… amandoi.