Obiceiuri vechi – Focul lui Sumedru

Pe jumatate sunt argesan, mama mea nascandu-se intr-o comuna din judetul Arges, pe malul Raului Doamnei, la 25 de kilometri de Campulung Muscel. Deoarece aproape fiecare vacanta mi-o petreceam la bunica, am ajuns sa vad si sa cunosc multe dintre obiceiurile stravechi care s-au pastrat, de-alungul veacurilor, in zona. O mare contributie la pastrarea acestor obiceiuri a avut-o si faptul ca influenta comunistilor a fost destul de mica, lipsind cooperativizarea, marea majoritate a oamenilor pastrandu-si terenurile mostenite de la parinti, in timp ce CAP-ul si IAS-ul erau situate intr-o comuna mai mare din apropiere.

In zona de munte a judetului Arges, cu precadere in comunele Dragoslavele si in zona Rucar, dar si in nordul judetelor Dambovita si Valcea sau in zona Brasovului, in fiecare an in noaptea dintre 25 si 26 octombrie, oamenii aprind Focul lui Sumedru. Sumedru, patron al iernii pastorale, este ars, transformat in mod simbolic intr-un brad, in focul care ii poarta numele. Sarbatoarea aceasta se suprapune cu ziua Sfantului Dumitru, etimologia cuvantului “Sumedru” provenind de la “Sfantul Dumitru” – “San Dumitru”- “San Medru” – “Su Medru”.

Sumedru, impreuna cu Sangiorzul (Sfantu Gheorghe), imparte anul pastoral in doua anotimpuri: vara, intre 23 aprilie si 26 octombrie si toamna, intre 26 octombrie si 23 aprilie. Mijlocul celor doua anotimpuri este, pe rand, Sfantul Ilie, 20 iulie si Sânpetru de iarna, 16 ianuarie. Daca Sangiorzul “incuie” iarna si infrunzeste codrul (de aceea este obiceiul ca de Sfantul Gheorghe sa se puna, la usile celor cu numele de Gheorge, crengute de fag), Sumedru “incuie” vara si desfrunzeste codrul.

Aceasta trecere la un nou anotimp, iarna, este sarbatorita prin Focul lui Sumedru, un ceremonial nocturn de innoire a timpului calendaristic, la care participa, in jurul unui imens rug de foc aprins de flacai, intreg satul. Dupa aprinderea focului pe cea mai inalta culme de langa sat, se rostogoleau roti de car, infasurate cu paie arzande si se striga: “Hai la focul lui Sumedru!” Apoi, in jurul focului se mananca, se bea si se petrece, iar spre final, fetele si flacaii sar peste jarul ramas si scormonesc printre taciuni pentru a produce cat mai multe scantei. La final, oamenii iau taciunii si ii arunca prin livezi si gradini, pentru a le aduce spor si roade in anul urmator.

Intorsi la casele lor, in zorii zilei oamenii erau atenti la semne care puteau sa le prevesteasca ce avea sa se intample in iarna care vine. De exemplu, daca oile se culca gramada, iarna urma sa fie grea. Daca dormeau rasfirate, iarna era blanda. Daca in noaptea de Sumedru era luna noua, iarna avea sa inceapa curand, dar sa se termine repede.

Noaptea de Sumedru era cunoscuta ca noaptea de incheiere a socotelilor, a intelegerilor facute cu sase luni in urma, de Sfantul Gheorghe, mai ales cu privire la pastorit si plecatul/intorsul oilor de la munte. De multe ori aceste intelegeri nu erau respectate, fapt ce a produs zicala romaneasca: “La Sangiorz se incaiera cainii (cand se strang turmele si cainii se intalnesc), la Sumedru se bat stapanii (cand se intalnesc stapanii si unii nu si-au tinut intelegerea”.

In zona Campulung Muscel, sarbatoarea Focului lui Sumedru continua si pe 27 noiembrie, de Sfantul Dumitru Basarabov, care, dupa musceleni, ar fi fratele lui Sumedru. Sarbatoarea este cunoscuta si ca Poitra (zi care urmeaza dupa o sarbatoare) lui Sumedru sau Cainii lui Sumedru (lupii), dar si Filip Schiopul.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.