Top 10 formatii rock ale anilor ’80-’90 (3)

In 1991, atunci cand Metallica a scos unul dintre cele mai bine cotate albume ale lor, o alta formatie rock lansa un dublu album care avea sa aibe un succes la fel de mare: Guns N’ Roses. Albumul respectiv a fost „Use your illusion„.

In perioada aceea, dupa Metallica, cei de la Guns N’ Roses erau a doua formatie in topul preferintelor mele. Deja aveam destui prieteni rockeri si ei, insa, desi tuturor ne placeau aceleasi formatii, unii erau mai fani Guns decat Metallica. Dar asta nu ne impiedica sa mergem la chefuri impreuna si sa dam din cap atunci cand ii auzeam pe Axel Rose sau pe James Hetfield cantand sau cand ascultam solourile lui Slash sau ale lui Kirk Hammet.

Ca si Metallica, Guns N’ Roses s-au format in Los Angeles, California. Formatia a debutat in 1985, atunci cand vocalistul Axel Rose si chitaristul Izzy Stradlin, membri in formatia Hollywood Rose s-au unit cu chitaristul Tracii Guns, basistul Ole Beich si tobarul Rob Gardner de la L.A. Guns. Formatia nou infiintata a preluat din denumirile celorlalte doua, aparand astfel sub numele de Guns N’ Roses.

gnr 1Formula care i-a consacrat a fost: Axel Rose (vocal), Izzy Stradlin (chitara ritmica), Slash (chitara solo), Duff McKagan (bass) si Steven Adler (tobe). In aceasta formula au scos primul lor album, „Appetite for Destruction” in 1987. Piese de succes de pe acest album: Welcome to the Jungle, Paradise City si Sweet Child of Mine. Promovarea albumului a fost facuta intr-un turneu de aproape un an si jumatate, timp in care formatia a cantat alaturi de cei de la Motley Crue, The Cult si Alice Cooper.

Urmatorul album, „Lies” a aparut la un an diferenta, in 1988, continand doua piese de rezistenta: „One in a Million” si „Patience”, dar si cateva piese dintr-un EP editat in 1986, „Live ?!*@ Like a Suicide”. „One in a Million” a starnit destul de multe controverse, Axel fiind acuzat de rasism si homofobie.

La sfarsitul anilor ’80 formatia isi capatase denumirea de „Cea mai periculoasa formatie din lume” datorita caracterului imprevizibil si violent al lui Axel, dar si datorita numeroaselor incidente izbucnite la concertele lor. In plus, o parte din membri erau deja dependenti de heroina. Acesta a fost si unul dintre motivele pentru care Steven Adler a fost inlocuit la tobe de Matt Sorum.

In 1990 Guns N’ Roses revine in studio pentru inregistra dublul album „Use Your Illusion 1” si „Use Your Illusion 2”. Un nou membru fusese cooptat: Dizzy Reed, clape. Ambele albume au debutat direct pe locurile 1 si 2 in Billboard si au ramas in clasament timp de 108 saptamani. Balada „November Rain” a castigat in 1992 MTV Video Music Awards. Alte piese de succes de pe acest dublu album: Don’t Cry, Estranged, Civil War. Bineinteles, dupa lansare, formatia a plecat intr-un turneu international, un turneu care nu a fost nici el lipsit de incidente.

gnr2In 1992 participa la concertul dat in memoria lui Freddie Mercury, iar apoi pleaca in turneu cu Metallica. Concertul din Montreal in care James Hetfield sufera arsuri pe piele datorita unei proaste functionari ale efectelor pirotehnice se termina cu noi violente in momentul in care Axel, nemultumit de sonorizare, decide sa anuleze si el concertul spunand ca are probleme cu gatul.

1993 este anul lansarii albumului „The Spagetti Incident”, album care nu a avut insa acelasi succes ca si „Use Your Illusion”, desi initial a fost primit bine ce catre fani.

In 1994 Guns N’Roses inregistreaza un cover dupa o piesa a celor de la Rolling Stones,  „Sympathy for the Devil”, ultima inregistrare a formatiei in formula in care a cunoscut cel mai mare succes. In 1996 Slash paraseste formatia, urmat apoi de Matt Sorum si de Duff McKagan. Tensiunea intre Axel si ceilalti membri atinsese cote maxime.

Pana in 2008, cand au scos ultimul lor album, „Chinese Democracy”, activitatea formatiei a fost slaba, iar formula s-a tot schimbat, mai multi membri venind si plecand. Albumul contine piese care erau inregistrate inca din 2000, dar versiunea finala a fost lasata abia 8 ani mai tarziu. Formatia are o serie de concerte pentru promovara albumului, dar canta si o parte din piesele vechi. Desi a debutat pe locul 3 in Billboard 200, vanzarile au fost sub asteptari. Mai mult, albumul a fost interzis in China si au aparut foarte multe controverse legate de piesele componente si chiar intentari de procese din partea altor muzicieni pentru incalcarea drepturilor de copyright.

gnr3Componenta actuala a formatiei:

  • Axl Rose – vocal (1985–prezent)
  • Dizzy Reed – clape (1990–prezent)
  • Tommy Stinson – bass (1998–prezent)
  • Chris Pitman – clape (1998–prezent)
  • Richard Fortus – chitara ritmica si solo (2002–prezent)
  • Frank Ferrer – tobe (2006–prezent)
  • Ron „Bumblefoot” Thal – chitara solo si ritmica (2006–prezent)
  • DJ Ashba – chitara solo si ritmica (2009–prezent)

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.