Cuvant înainte:

Nu este o povestire cu happy-end. Unora chiar o s? li se par? destul de dur? ?i trist?. Este doar o idee…V? place sau nu? Este stric personal.

Nu era un om credincios, ci dimpotriva. Devenea irascibil ori de cate ori cineva discuta despre credinta. Nu se ducea la biserica si detesta tot ce insemna biserica. Desi fusese botezat de mic, iar mama lui era o femeie credincioasa, care nu lipsea de la nicio slujba de duminica sau din zilele de sarbatoare, el nu urmase calea aceasta. Preotii il enervau la culme, cum dealtfel toti cei care propavaduiau credinta.

Era de acord cu posibilitatea existentei unei/unor entitati superioare, dar nu o/le asocia cu Dumnezeu. Citise Vechiul si Noul Testament din curiozitate, dar nu le considera suficient de convingatoare sa isi schimbe gandirea.

Sotia lui era o femeie credincioasa, iar el respecta acest lucru. In fond si la urma urmei fiecare om are dreptul sa creada in ce vrea el. Copii, o fetita de 4 ani si un baietel de 6, nu aveau nicio preferinta, inca. Mama le citea din Biblia pentru copii, dar pentru ei erau povesti, la fel ca cele cu zane si feti frumosi.

Intr-o noapte au inceput sa apara visele. Vise in care vorbea cu El, cu Dumnezeu. Mereu si mereu aceeasi discutie:

– Daca tu esti Creatorul, de ce lasi  sa se intample toate acestea? De ce atata nedreptate? Atatea crime?
– Sunt lucruri care se intampla pentru ca oamenii nu mai cred. Pentru ca neaga. Pentru ca au infaptuit pacatul originar.
– Dar prin asta si-au deschis ochii. Au inceput sa invete singuri. Sa se dezvolte singuri. Sa evolueze.
– Ar fi putut face acelasi lucru daca ascultau ce li s-a zis.
– Si pentru asta sunt pedepsiti? Asa cum s-a intamplat tot timpul?
– Le-am aratat tuturor ce inseamna sa nu ai credinta.
– Prin frica si omoruri?
– Oamenii trebuie sa se decida de care parte sunt.

Atunci se trezea. Nu inainte insa sa-L vada zambind.

Era din ce in ce mai nervos. Nu mai dormise bine de foarte mult timp. Familia si colegii ii spuneau ca se schimbase. Nu mai era acelasi om vesel si plin de viata. Devenise din ce in ce mai retras. Sotia incerca sa-l convinga sa mearga la biserica, dar refuza cu incapatanare.

Intr-o zi a primit un telefon de la sotie. Era la spital cu baiatul lor. Avusese loc un mic accident. O ameteala atunci cand se dadea in leagan l-a facut sa cada si sa se loveasca la cap. Diagnosticul: o tumoare pe creier. Desi operat, in doua luni s-a stins.

Seara a avut din nou acelasi vis:

– Inca nu crezi.
– Cum pot sa fac asta? Spui ca oamenii trebuie pedepsiti. Cu moartea? Cu ce a gresit baiatul meu?
– Greselile parintilor se reflecta asupra copiilor.
– Deci vina ar fi a mea.
– Tu trebuie sa judeci asta.
– O amenintare? Cum as putea sa cred in tine in conditiile acestea? De ce atatea constrangeri?
– Tot nu intelegi. Nu vrei sa intelegi. Dar va veni si timpul acela…
Si iar acelasi zambet il trezea din visare.

Dupa cateva saptamani a avut loc un accident de masina stupid. Aproape ca nu si-a mai recunoscut sotia si fetita din fiarele contorsionate ce mai ramasesera din vehicul.

 – Nu pot sa cred ca faci asa ceva! Este contrar a tot ce se spune despre tine. Oameni nevinovati…
– Este? Daca ai sta putin sa gandesti, ai intelege motivul.
– Motivul? Nu esti mai bun decat cei care ucid cu sange rece. Te urasc! Crezi ca tot ceea ce s-a intamplat ar trebui sa-mi schimbe parerea? Sa ma apropie de tine? Daca tu ai facut ca toate acestea sa se intample, ce motiv as mai avea sa cred in tine?
– Sunt incercari.
– Este o prostie! Nu esti mai bun decat celalalt!
– Care celalalt?

La servici nu mai ajunsese de mult. Nu mai raspundea la telefoane. Nici acasa nu era. Ingrijorati, colegii au inceput sa il caute. Vecinii spuneau ca o perioada a fost vazut mergand pe strazi, fara nicio tinta. Hainele rupte, privirea pierduta.  Apoi, a disparut. Politia l-a gasit inecat in rau. Se pare ca se aruncase de pe podul de cale ferata.

…..

Ajuns in fata Lui, astepta sa i se raspunda la intrebari. Sa inteleaga.

–  De ce ai facut toate acestea?
– Tot nu intelegi. Nu eu le-am facut. Tu singur esti vinovatul. Eu doar te-am “ajutat“ putin. Si nu pot sa zic ca imi displace.
– Pentru ca nu am crezut in tine?
– Acum crezi?
– Acum… Nu stiu…
– Uite cum stau treburile. Am pierdut destul de mult timp cu tine. Nu ca nu as fi obtinut rezultatul dorit. Am obtinut exact ce am vrut. Iti dau un sfat: nu crede tot ce vezi.
– Sa nu cred tot ce vad? Daca acesta este Raiul…
– Esti sigur?
– Daca sunt sigur? Adica…, nu este?
– Locul in care te afli nu e cel care ti-l imaginezi tu.
– Adica tu nu esti…El?
– In sfarsit. Incepi sa vezi.
– Si atunci? Toate visele in care am discutat cu tine crezand ca esti EL?
– Eu nu am zis nimic de acest gen. Tu singur ai presupus asta. Adu-ti aminte toate discutiile noastre. Ai plecat de la premiza ca El este cel care iti apare in vise. Ai pus pe seama Lui toate pedepsele omenirii. L-ai acuzat. El nu a facut nimic din toate acestea. A incercat sa va deschida ochii, dar voi, o parte din voi, l-au refuzat. Iar pentru mine este totul atat de simplu.  Nu trebuie sa fac aproape nimic. Este alegerea voastra!
– Deci toate pedepsele aplicate omenirii, tu…?
– Exact. Eu le aplic. El nu face asta. Nu ii sta in fire.
Resemnat.
– Si acum ce se va intampla cu mine?
– Acelasi lucru care se intampla cu toti cei ca tine. Vei vedea. Iti doresc sedere placuta aici. Daca o poti numi asa… Acum pleaca! Am treaba cu altii!

O usa s-a deschis in spatele lui. Intorcandu-se sa iasa, a mai apucat sa vada cu coada ochiului zambetul acele malitios.