Nu inteleg nene! Nu inteleg si pace! De ce trebuie sa urle muzica la o terasa sau la un restaurant de nu te mai intelegi om cu persoana si ajungi sa pleci de acolo ragusit, cu creierul harcea-parcea si cu urechile pocnind?

Eu ca eu, stau 1-2 ore si plec, dar saracii oamenii aia care servesc la mese, ce vina au? Te uiti la ei si ii vezi morti de oboseala cum abia se mai misca de la o masa la alta, obligati sa suporte mofturile tuturor clientilor si te intrebi de ce sunt irascibili…

Daca vreau harmalaie ma duc intr-un club sau o discoteca, dar la restaurant, unde e normal sa mananc in liniste sau ascultand o muzica in surdina, si unde vreau sa pot sa am o discutie normala cu colegii de masa, fara sa strigam unii la altii, ce rost are sa dai drumul la boxe chinuind clientii? Ce strategie de „marketing” au astia?

Acum cateva zile, fiind ziua doamnei, am ales sa mergem la un Beraria Germana (sau Bucuresti), fosta Beckerbrau de la Palatul Bragadiru. Am fi vrut noi o locatie unde sa ascultam si ceva muzica buna live, dar fiind sezon marea majoritate a trupelor au concerte prin tara, asa ca cu greu gasesti ceva. Nu mai fusesem de mult timp acolo si vazand ca a „reinviat” locatia, am zis sa facem o incercare.

Toate bune si frumoase, am facut rezervare la terasa si la ora programata ne-am prezentat impreuna cu cativa prieteni la local. Terasa, de altfel, destul de draguta, aranjata, am fost condusi la masa iar ospatarul ne-a luat in primire. Preturile decente si meniul destul de bogat care ar putea satisface nevoile celor care prefera mancarea la gratar. Pe fundal se auzea o muzica ambientala sustinuta de doi cantareti pe „scena” de langa bar. Chiar parea OK totul  dar am constatat ca era prea frumos sa fie adevarat. Stiti reclama cu „sper ca v-a placut cum ne-am acordat instrumentele”? Cam asa ceva am patit si noi.

Comandam de baut si apoi si de mancare si, normal, stam la taclale.  Intre timp se schimba si repertoriul muzical, langa cei doi instrumentisti aparand si un solist care o da pe slagare. Incet-incet incepe sa se ridice si volumul si, ca sa facem concurenta, incepem si noi sa vorbim mai tare.

Punctul culminant a fost acela cand a venit si mancarea (daca bauturile veneau imediat, cu mancarea, ce-i drept, s-au miscat putin cam greu) cand solistul a fost inlocuit de o „gurista”, iar atmosfera s-a transformat in una de autentica nunta romaneasca, nivelul decibelilor dublandu-se. Din momentul acela trebuia sa strigi destul de tare pentru a te auzi cel de vis-a-vis. Fiind ocupati cu mancatul ne-am menajat corzile vocale.

Ca sa fie tacamul complet, domisoara si-a luat acordeonistul cu ea si a inceput sa se mute de la o masa la alta. Stiti voi stilul: hai mosule, baga un ban si la lautar, sa iti cant la ureche. Pana au ajuns la masa noastra acodeonistului ii rasarisera niste bani din acodeon, probabil de la un client mai infierbantat sau care poate a vrut sa scape de ei.

Cu noi nu au avut noroc, desi au insistat destul de mult, asa ca s-au dus la alta masa, prilej cu care am cerut nota si am plecat, nu inainte de a la da un review pe pagina lor de Facebook unde am constatat ca si alti clienti trecusera prin aceleasi chinuri ca si noi (pacat ca nu le-am citit inainte). Sper sa tina cont de ele si sa ia niste masuri altfel nu-i vad bine prea curand. Oricum eu unul nu o sa-i revad prea repede!