Pet shop-ing

Sa fi fost sambata sau duminica. Nu-mi mai amintesc. Oricum, era weekend (…parca totusi era sambata). Parchez masina la mall, la subsol si abia ca ma tin dupa copiii care o zbughesc pe scarile rulante (nu au mai tinut cont de observatiile mele cum ca nu e bine sa alerge pe ele) , nerabdatori sa ajunga la magazinul de animalute.

Povestea incepe de fapt cu o saptamana in urma si tine de incapatanarea Amaliei care, atunci cand isi pune ceva in minte, cu greu o faci sa-si schimbe gandurile. Deci, in urma cu o saptamana, fiica-mii i s-a nazarit brusc ca vrea animalut de casa. Respectiv un peste de acvariu. Planul zilei era o iesire in parc cu trotinetele si rolele, asa ca a fost nevoita sa accepte decizia cu majoritate de voturi luata in cadrul familiei. Dar asta nu a impiedicat-o sa umble la pusculita ei si sa ia niste bani la ea, cu speranta ca, in drum spre casa ne vom abate, totusi pe la Pet Shop.

Ghinionul a facut insa sa piarda banii, asa ca speranta de a-si cumpara pestisorul din banii ei s-a dus precum lacrimile care au curs pe fata ei timp de jumatate de ora, si care nu s-au oprit decat in momentul in care a venit promisiunea tatalui, cum ca „Luam pestele saptamana viitoare. Dar asta daca nu mai mai bati la cap zi de zi si ora de ora despre el!”.

Suntem, deci, in sambata cu pricina. Amalia si David se infiinteaza la raionul de acvarii si pesti, cel din urma scotand din portofelul lui o parte din economiile lui. „Lasa Amalia ca iti iau eu pestele” este replica mai exacta din discutia celor doi din masina.

In 15 minute platesc si plecam din magazin, nu inainte de a cumpara si un tag de identificare pentru catel, inscriptionat cu numele si si cu numarul de telefon al stapanei. Tatal tine in mana o punga cu doua boluri mici, o solutie speciala pentru tratarea apei plus mancarea aferenta celor doi pesti Betta care inotau separat, in cate o punguta tinuta de fiecare copil in mana. Unul rosu si unul argintiu. Pana acasa le-au dat si nume, dar nu mai stiu decat ca cel rosu era Flame.

Bineinteles, extazul micilor acvaristi a tinut cam doua saptamani, timp in care grija schimbarii apei si a hranirii pestilor a cazut treptat in seama parintilor. Si, la fel ca interesul copiilor s-a stins si viata celor doi pesti, unul bolnav de nu stiu ce boala specifica si altul dupa ce a facut doua tumbe de „fericire” atunci cand apa din bol a atins brusc o temperatura de 35-37 de grade.

Concluzia: copii nu mai vor pesti. Deocamdata. Asta insa nu insamna ca nu mai au idei. Au mai vrut ei soareci, hamsteri, porcusori de Guineea, arici… Acum Amalia vrea sa ii luam un partener lui Honey. Sa aibe si ea cu cine sa faca pui. Iar cu ocazia asta cel mai vizitat raion de la pet shop este cel de catei. Nu stiu cum, dar brusc au numai bichoni de vanzare…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.