O seara calda de vara

10:30, seara. Merg spre metrou, grabind putin pasul, sperand sa prind ultimul tren spre casa. De fapt chiar trebuie sa-l prind, altfel o sa am nevoie de un taxi. Oare soferul de seara trecuta lucreaza si azi?

Pe Splaiul Dambovitei s-a asternut linistea, o liniste accentuata, parca, de dogoarea care iese din asfaltul incins peste zi. Doua-trei masini in intersectia de la Piata Natiunilor Unite torc incet la semafor. Asezata pe banca din statia de autobuz, o domnisoara blonda se joaca pe un telefon. Ridica incet capul cand in statie opreste autobuzul, dar apoi isi reia jocul. Nu este cel potrivit.

Trec pe langa Palatul de Justitie. Seara, invaluit in umbre si lumini, are un farmec aparte. Ai putea sa zici ca este un Westminister in miniatura, cu Dambovita in locul Tamisei. Acum, treptele sunt pustii, dar in urma cu cateva saptamani odihneau cativa reporteri si cameramani, de la televiziunile publice, asteptand obositi sentinta lui Dan Voiculescu.

In intersectie este ceva mai multa animatie. Fete imbracate cochet, sexi sau chiar vulgar, trec strada spre Centrul Vechi, la bratul sau de mana unui cavaler „asortat”, unii mai timizi, altii pozand in „cocosi”. Cu cat sunt mai sumar imbracate domnisoarele, cu atat mai mandri sunt insotitorii. Tigani si alti localnici imbracati mai saracaciosi, pe care ii vezi in fiecare sfarsit de saptamana cersind la poarta bisericii Domnita Balasa, din spatele blocurilor, stau acum pe scarile de la metrou sau incearca sa agate cate un trecator care se opreste la covrigaria „Luca” de la colt.

La metrou aceeasi toropeala, combinata cu un miros de canal. In fata la „Bucuria” doi copii stau agatati de mamica lor, ridicati pe varfuri sa vada cum cantareste vanzatoarea bomboanele. In rest, marea majoritate a chioscurilor sunt deja inchise. Pianina de la intrarea in statie a disparut, dar cu cateva zile inainte cativa calatori asistau cu placere la prestatia unui pianist.

Niciodata nu mi-a placut pasajul dintre M1 si M2, dar acum, gol si fara nicio adiere de aer, mi se pare si mai claustrofobic. Ma uit la tabela de afisaj: trenul meu soseste in statie in 5 minute. Chiar daca am suficient timp, maresc putin pasul, dornic sa scap de sentimentul de apasare.

Trenul este destul de plin, pentru ora inaintata. Si aici este tot cald. Deschid cartea, incercand sa mai termin cele cateva pagini ramase din nuvela lui Orwell. Personajul principal, Winston, a fost deja infrant de sistem. Am sperat pana in ultima clipa la o rasturnare de situatie si la triumful „binelui”, dar totul s-a terminat brusc, lasandu-mi un gust amar. Involuntar, mintea mea face analogii intre societatea umana din carte, regimul comunist si societatea actuala. Interesant cate asemanari exista.

Un zgomot puternic, facut de un geam care se inchide brusc, ma trezeste din reverie. Oricum, am ajuns in statia unde trebuie sa cobor. Curentul de aer puternic de pe scari aproape ca imi smulge ochelarii de soare de pe cap. Abia acum realizez ca ii lasasem acolo.

Toropeala nu mai este atat de puternica, cum era in centru. Se simte influenta parcului si parca a inceput si vantul sa adie putin. Semafoarele nu mai functioneaza si un scartait de roti trezeste un val de proteste printre trecatori, semn ca a sosit ora amatorilor de curse de noapte.

Deschid usa la apartament cu gandul la berea rece din frigider, dar mai intai trebuie sa fac un dus. Si in casa este caldura, dar nu chiar ca cea de afara. Deschid toate geamurile si incepe deja sa se simta cum se aeriseste.

Apa de la dus se scurge incet, ducand cu ea praful si oboseala unei zi de vara caniculare.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.