Demolari

Din cand in cand apar in presa stiri cu privire la demolarile de cladiri vechi, demolari facute de cele mai multe ori fara autorizatie. Cele mai multe dintre acestea se intampla in Bucuresti, dar sunt cazuri similare si in tara.

Lasand la o parte faptul ca proprietarii se folosesc de fel si fel de tertipuri pentru a duce la bun sfarsit scopul, acela de a folosi terenul de sub cladire pentru a ridica o cladire noua, in momentul de fata terenul fiind mult mai valoros decat intreaga cladire, percum si faptul ca organele abilitate nu functioneaza sau nu isi dau silinta sa opreasca astfel de abuzuri, vorbind ca un outsider si fara sa cunosc dedesubturile (ne)legale, situatia, din punctul meu de vedere, este urmatoarea.

Cum ziceam, in momentul de fata terenul de sub cladire si pozitionarea lui este mult mai valoros decat cladirea in sine. Orice expertiza poate demonstra acest lucru. Un teren poate ajunge la o valoare de cateva mii de euro pe metru patrat in centrul Bucurestiului sau in zonele de lux Kiseleff sau Primaverii, in timp ce valoarea constructiei poate fi mult mai mica.

Sunt doua feluri de proprietari: cei cu bani si cei fara bani. Cei fara bani, de cele mai multe ori avand cladirea din retrocedari pe baza de urmasi, practic nu pot nici sa consolideze si renoveze cladirea, dar nici sa plateasca impozitele si cheltuielile aferente. Si atunci vand celor cu bani.

Autorizatiile care se emit sunt de cele mai multe ori legate de consolidare si renovare, foarte rar emitandu-se autorizatii de demolare. Pentru un investitor, a consolida o cladire veche este un chin inutil. In functie de starea de degradare a cladirii, investitia poate fi enorma, de cele mai multe ori necesitand consolidarea structurii si a fundatiei (multe din cladiri sunt incadrate intr-o clasa de risc seismic ridicat, cu bulina rosie pe perete). Daca mai adaugam instalatiile sanitare si electrice, canalizare, finisaje, mobila, suma cheltuita se poate ridica la o valoare mare.

Casele acestea sunt construite pentru locuinta, nu firma, pentru ca proprietarul initial era un mosier sau vreun inginer recunoscut in perioda interbelica. Exceptand cazurile in care nou proprietar a facut o pasiune pentru casa si incearca prin renovare sa pastreze istoria ei si apoi sa o foloseasca pentru a locui acolo, destinatia unor astfel de case este de cele mai multe ori una legata de o persoana juridica si nu fizica. Orice investitor vrea sa scoata un profit din investitie, iar cel mai bun cumparator este o firma care poate folosi casa ca si sediu. Ori, de cele mai multe ori, o astfel de casa nu se preteaza la sediu de birouri, datorita designului interior (camere, organizarea lor, bai, bucatarie etc).  Si, in aceasta situatie, se recurge de cele mai multe ori la demolarea imobilului si construirea unui sediu nou.

Lasand Bucurestiul la o parte, in tara sunt o multime de cladiri vechi care sunt lasate in paragina. Asta din aceleasi motive: retrocedari, proprietarii fara sa aibe banii necesari pentru renovare sau fara sa aibe o motivatie/interes economic sa investeasca in ele. Sunt cladiri ale fostilor mosieri, ingineri sau persoane publice interbelice (scriitori, poeti, oameni politici).

In aceste conditii, cum facem? Cum e mai bine? Dam niste legi prin care incercam sa pastram cladirile pentru istoria si designul lor, obligand astfel indirect proprietarii sa le lase in paragina sau sa le vanda pentru ca nu isi permit renovarea lor, sau dam niste legi prin care ii lasam pe proprietari sa se foloseasca de dreptul lor asupra proprietatii terenului si a cladirii, pentru a construi noi cladiri in locul lor, pastrand cat de cat arhitectura si istoria? Nu zic ca este normal ca pe locul unei cladiri in paragina, construita intr-un anumit stil (de cele mai multe ori Brancovenesc) sa se ridice un imobil de sticla de 20 de etaje, dar ar putea fi obligati proprietarii sa construiasca cladiri care au cat de cat acelasi stil si design cu cele care sunt demolate sau cele care sun in zona.

La noi regulile sunt facute de bani si relatii. Ai o cladire veche? Ori o vinzi, ori o renovezi. Nu ai bani? Vinde-o, noul proprietar facand cu ea ce vrea si in functie de cat il tine buzunarul sau cat de „smecher” este. Are pile si relatii pana sus? O demoleaza si face ce vrea. Nu are? Nu ar fi trebuit sa o cumpere, in primul rand.  Cel mult o vinde mai departe.

Ca proprietar raspunzi de cladirea ta, orice s-ar intampla. Asta inseamna ca trebuie sa o imprejmuiesti, sa pui niste panouri, sa ai grija ca nu cumva vreun hot de fier vechi isi rupe gatul atunci cand incearca sa darame niste pereti ca sa ia fierul. Raspunzi pentru tot, iar asta se transforma in alte cheltuieli care esti obligat sa le suporti. Si daca se intampla vreun accident, te cam asteapta niste vizite pe la Politie si Tribunal, DNA si alte organe abilitate.

Cum ziceam la inceput, acesta este punctul meu de vedere. Este un punct de vedere facut pe baza la ce am vazut si vad, atat in Bucuresti si in tara, ca se intampla cu cladirile vechi. Imi plac cladirile vechi, imi place arhitectura lor, imi plac decoratiile si imi pare rau cand se demoleaza, dar nici sa lasam cladiri in paragina zeci de ani, unde se strang sobolani, mizerii, oameni ai strazii si care devin ruine si reprezinta un risc de prabusire nu mi se pare normal. Daca o cladire si-a terminat „viata”, nu vad de ce ar mai ramane in picioare atat timp cat o alta cladire, noua si frumoasa, construita in acelasi stil cu zona, ar putea sa-i ia locul.

Oricum, pana nu se vor da niste legi clare, pana nu vor exista organe de control care sa isi faca treaba, atat timp cat totul merge pe baza de relatii, bani si politica, vor exista intotdeauna demolari ilegale si cladiri istorice in paragina. Asa ca sa nu ne mai miram cand presa face tam-tam pe tema aceasta.

1 thought on “Demolari”

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.