Ultima intrebare Isaac Asimov 2/7

Continuare Partea 1

ULTIMA INTREBARE
(The Last Question – 1956)
Isaac Asimov

Jerrodd, Jerrodine si Jerrodette I si II priveau imaginea înstelata care se modifica în
videoplat, pe masura ce trecerea prin hiperspatiu se desfasura pe durata ei atemporala. Brusc, pulberea scânteietoare de stele lasa loc în centrul ecranului unui singur corp cosmic stralucitor.
– Asta-i X-23, rosti Jerrodd cu convingere. Mâinile sale subtiri i se înclestara strâns la spate si încheieturile falangelor se albira. Surioarele Jerrodette avusesera parte de prima lor trecere prin hiperspatiu si erau extrem de constiente de senzatia momentana de înauntru-afara. Îsi înabusira chicotelile si se fugarira nebuneste în jurul mamei lor, intonând:
– Am ajuns la X-23, am ajuns la X-23, am ajuns…
– Liniste, copii! le potoli Jerrodine. Esti sigur, Jerrodd?
– Cum sa nu fiu sigur? replica el privind în sus catre proeminenta metalica de pe plafon, care strabatea cabina pe toata lungimea ei, intrând printr-un perete si disparând în peretele opus. De fapt, parcurgea întreaga nava, de la un capat la celalalt.
Jerrodd nu stia mare lucru despre tubul gros de metal – doar ca se numea Microvac si ca
oricine dorea i putea pune întrebari. Chiar daca nu-I întreba nimeni, el avea misiunea de a pilota nava spre destinatia prestabilita, de a se alimenta cu energie de la diversele Statii Energetice Subgalactice si de a calcula ecuatiile pentru salturile hiperspatiale.
Jerrodd si familia sa trebuiau doar sa astepte ajungerea la destinatie, locuind în cabinele
confortabile ale navei.

Odata, cineva ii spusese lui Jerrodd ca terminatia „ac” a lui Microvac ar fi fost acronimul
pentru „analog computer” în engleza veche, dar barbatul se afla pe punctul de a uita si acest detaliu.
Privind videoplatul, ochii Jerrodinei se umezira.
– Nu ma pot stapâni, murmura ea. Ma simt ciudat sa parasesc Pamântul pentru totdeauna.
– Nu înteleg motivul! replica Jerrodd. Acolo nu aveam nimic, iar pe X-23 vom avea de toate.
Nu vei fi singura. Nu vei fi un pionier al spatiului. Pe planeta traiesc deja peste un milion de
oameni. Dumnezeule, stra-stranepotii nostri vor cauta planete noi, pentru ca X-23 va fi
suprapopulata! – Dupa o pauza, adauga: Îti spun, dupa cum evolueaza explozia demografica, avem mare noroc ca zborul interstelar a fost pus la punct de calculatoare.
– Stiu, stiu, încuviinta femeia fara chef.
Jerrodette I interveni prompt.
– Microvacul nostru e cel mai bun Microvac din lume.
– Si eu cred la fel, aproba Jerrodd ciufulindu-i parul.
Era într-adevar placut sa ai Microvacul tau, iar Jerrodd era încântat ca facea parte din
generatia sa si nu din alta. Pe vremea tineretii tatalui sau, singurele calculatoare erau niste
masini imense, care acopereau sute de kilometri patrati. Pe o planeta exista un singur calculator, care se numea chiar asa – „Planetar AC”. Timp de o mie de ani, crescusera mereu în dimensiuni, pentru ca apoi, aproape peste noapte, tehnologia sa se perfectioneze. În locul tranzistoarelor, aparusera valvele moleculare, astfel ca pâna si cel mai întins Planetar AC ocupa acum doar jumatate din volumul unei nave spatiale.

Jerrodd simti un fior de satisfactie, asa cum se petrecea ori de câte ori se gândea ca propriul sau Microvac era de nenumarate ori mai complex decât stravechiul si primitivul Multivac, cel care îmblânzise primul Soarele, si aproape la fel de complex ca Planetar AC-ul Pamântului (cel mai mare dintre toate), care rezolvase primul problema calatoriei hiperspatiale si facuse posibil zborul spre stele.
– Atâtea stele si atâtea planete! suspina Jerrodine pierduta în propriile ei gânduri. Banuiesc
ca familiile vor porni de-a pururi spre noi planete, asa cum facem noi acum.
– Nu chiar de-a pururi, surâse Jerrodd. Într-o buna zi, totul va înceta, dar asta de-abia peste miliarde de ani. Peste multe miliarde de ani. Pâna si stelele se sting, nu stii? Entropia trebuie sa creasca.
– Ce-i aia entropie, taticule? piui Jerrodette II.
– Entropia, dulceata mea, este un cuvânt care descrie cum se opreste Universul. În cele din
urma, totul se opreste, stii, asa cum s-a întâmplat cu robotelul tau vorbitor.
– Dar nu poti pune baterii noi, cum i-ai pus robotelului?
– Bateriile sunt chiar stelele, scumpa mea. Daca stelele se sting, nu mai exista baterii.
Imediat, Jerrodette I începu sa plânga:
– Nu le Iasa, taticule! Nu lasa stelele sa se stinga!
– Uite ce-ai facut! suiera Jerrodine nervoasa.
– De unde sa fi stiut c-o sa se sperie? mormai Jerrodd.
– Întreaba-I pe Microvac! se tângui Jerrodette I. Întreaba-I cum se aprind din nou stelele!
– Haide, fa-o! îl îmboldi Jerrodine. Asa se vor linisti. Jerrodette II începuse si ea sa se
smiorcaie. Jerrodd ridica din umeri.
– Gata, gata, scumpetelor! O sa-I întreb pe Microvac ce trebuie facut. Nu va temeti – el o sa
ne dea raspunsul.
ÎI întreba pe Microvac si adauga iute:
– Raspuns imprimat.
Luând banda îngusta de celufilm, Jerrodd rosti vesel:
– Vedeti, Microvac spune ca se va îngriji de toate, când va veni clipa, asa ca nu trebuie sa va
speriati.
– lar acum, copii, zise Jerrodine, e timpul sa va culcati. În curând vom ajunge în noul nostru
camin.

Înainte de a distruge celufilmul, Jerrodd reciti raspunsul lui Microvac: DATE INSUFICIENTE
PENTRU UN RASPUNS CORECT. Ridica din nou din umeri si privi pe videoplat. X-23 se apropia tot mai mult.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *