Universuri (2)

Continuare din episodul trecut

Si-a luat haina din cuier si si-a pus palaria pe cap. A deschis usa, a dat sa faca un pas afara insa s-a intors sa isi ia umbrela. Ploua. Aerul rece l-a ajutat sa isi limpezeasca putin mintea si sa mai scape de ganduri.

Restaurantul era plin, cum se intampla de obicei seara. S-a prezentat si a fost condus intr-un separeu. Domnul Star nu ajunsese inca. A lasat vorba ca il asteapta si a comandat un pahar de whiskey. Privea ganditor paharul cand…

–          Buna seara, domnule Goddard!

Un barbat cam la 50 de ani, slabut si cu parul alb, a intins mana catre el. Sunt John Star.

–          Buna seara!

–          Imi cer scuze pentru interventia mea telefonica. Stiu ca v-am surprins.

–          Mai surprins sunt de faptul ca doctorul Petersen a discutat despre problema mea, desi etica profesionala ii interzice sa discute cazurile cu alte persoane.

–          Stiti, doctorul Petersen este o veche cunostinta de-a mea. De fapt, lucram impreuna la situatii de genul celei in care suneti dumneavoastra. Poate vi se pare ciudat ca un doctor oncolog sa discute cu cineva care se ocupa cu cosmologia despre cazurile pacientilor. Insa, dansul nu va poate oferi o alta alternativa decat cea care v-a comunicat-o azi la spital.

–          Si dumneavoastra puteti?

–          As zice ca da.

–          Mda… Nu credeti ca vremea povestilor a cam apus pentu noi doi, domnule Star?  Ce o sa-mi spuneti in continuare? Ca aveti puteri magice? Ca sunteti vrajitor? Ca ghiciti in stele?

–          Cam asa ceva, as putea zice, desi nu este chiar “ghicit”. Este vorba de o intreaga stiinta in spate. Dar, lasati-ma sa va povestesc. Cum ziceam, 30 de minute sunt suficiente. Daca ceea ce am sa va spun nu o sa va impresioneze, atunci puteti considera ca ati ascultat doar povestea unui necunoscut, la un pahar de whiskey, si o sa imi cer scuze ca v-am pierdut 30 de minute din viata cu asa ceva.

S-a asezat comod pe canapea:

–          OK. Va ascult.

–          Domnule Goddard, banuiesc ca aveti informatii despre Univers.

–          Da, stiu. Stele, planete si mult vid.

–          In mare, cam despre asta este vorba. Insa nu se rezuma totul la asta. Exista mult mai multe obiecte in spatiu decat stele si planete, dar nu intram acum in toate detaliile acestea. Stiati insa ca, desi sunt cateva mii de ani de cand oamenii incearca sa inteleaga ce se intampla in univers, abia in urma cu dar doar de cateva zeci de ani au aparut cateva teorii care sa incerce sa justifice modul in care s-a format universul si cum functioneaza el.

–          Domnule Star, ce legatura are asta cu problema mea? Informatiile de genul acesta se gasesc in orice revista de specialitate sau pot oricand sa le gasesc pe internet

–          Putina rabdare, va rog. Inca putina. Banuiesc ca ati auzit de Big Bang si expansiunea la infinit a universului.

–          Da, am auzit despre asta.

–          Probabil ca 99.99% dintre oameni cred aceasta teorie. V-ati gandit vreodata ca lucrurile pot sa stea altfel?

–          Domnule Star, aceasta este una dintre teoriile cosmogonice. Stiti ca exista multe alte teorii…

–          Dumneavoastra o acceptati?

–          Da, mi se pare cea mai corecta, desi inca nimeni nu a demonstrat ca este adevarata.

–        Ce ati spune insa, daca v-as spune ca universul este, insa, finit?

–        Si cum ati putea sa-mi demonstrati asa ceva?

–    Faptul ca nu putem sa masuram ceva, nu face acel ceva infinit. Intr-adevar, toate teoriile si cunostintele care le avem conduc la concluzia ca universul este infinit. Insa, daca nu este? Daca exista niste limite?

Daca universul ar fi o bula imensa, ale carei margini, transparente, nu se pot vedea? Stiti, ca un glob din acela de Craciun, in care stau o casuta, un brad, un Mos Craciun si multi fulgi de zapada, insa marita la niste dimensiuni inimaginabile? Daca am trai intr-o bula imensa, un univers cu planete, stele si un numar imens de alte corpuri intre care distantele variaza, ajungand sa fie enorme? Pentru noi, cei de pe Pamant este usor sa vedem Soarele sau Luna cu ochiul liber si daca nu ar fi fost inventate telescoapele nu am fi stiut niciodata ca in Univers exista mai mult decat atat. Ganditi-va numai la cate galaxii au fost descoperite pana acum si cate ar mai putea fi, insa, in momentul de fata, nu putem sa le vedem

–          Exact lucrul acesta ne conduce la concluzia ca Universul este infinit.

–          Da, dar daca nu este? Daca undeva este o limita, marginea bulei?

–        Bine, intr-un fel m-ati convins. Nu exclud posibilitatea, dar imi este inca greu de imaginat asa ceva.

–          Haideti atunci sa va dau un altfel de exemplu.

Stiti ca tehnica s-a dezvoltat atat de mult incat am ajuns sa vedem particule, in orice corp, pana la o distanta de milioane de microni. Microscoapele vad particule care nu se vad cu ochiul liber, la fel cum telescoapele ne ajuta sa vedem corpuri situate la milioane de kilometri distanta. Exista microscoape foarte puternice care fac sa para atomii niste giganti pentru unele particule si mai mici. Ganditi-va la tubul de la CERN, cel care incearca sa descopere o particula atat de mica, fapt ce ar fi fost inimaginabil acum 50 de ani. Si asta poate nu e totul. Reluand logica, am putea sa ne intrebam: daca exista particule si mai mici, pe care inca nu le putem vedea, oricat de dezvoltata ar fi tehnologia?

–          Logic, am putea spune ca exista. Insa, am putea extrapola asa la infinit.

–     Exact! Am putea extrapola la infinit. Insa, gandindu-ne la cea mai mica particula descoperita pana acum, care face parte pana la urma dintr-un tot unitar, un corp. Distanta dintre aceasta particula si marginea corpului din care face parte, este imensa, relativ la dimensiunea particulei. Cu alte cuvinte, pare infinita.

Plecand de la acest rationament, cum ar fi daca noi, la randul nostru, am vedea planeta ca fiind o astfel de particula extrem de mica, desi noua ni se pare enorm de mare, facand parte dintr-un mare “corp”, sa zicem, putand vedea doar alte particule din apropierea noastra, insa nu si marginea “corpului” din care facem parte?

–          Conform rationamentului dumneavoastra, acest lucru ar fi corect.

–          Bun. Sa va schimbam putin ideea. Vreau sa mai ramanem, deocamdata, tot pe planeta noastra. Vedeti ce se intampla in ultimul timp: poluarea este enorma, distrugerile sunt la fel, fenomenele extreme sunt din ce in ce mai multe. Cu alte cuvinte, incepem sa distrugem mediul nostru de viata, intr-un fel, ireversibil. In acelasi timp, tehnologia evolueaza foarte repede. Daca acum 100 de ani puteam doar visa ca vom ajunge pe Luna, acum am avut deja cateva calatorii acolo si ne indreptam, incet-incet, catre colonizarea universului cunoscut. Vom gasi, probabil, planete care sa fie potrivite pentru noi, cu toate conditiile vietii umane, le vom coloniza si pe acestea si astfel omul se va intinde in univers, ca o plaga. Pentru ca, la randul lor, acele planete vor fi incet-incet consumate, iar oamenii vor cauta noi si noi planete.

–          Bine, dar asta ia foarte mult timp. Poate fi vorba de mii de ani de acum inainte.

–          Ce va spuneam eu la inceput? Daca ceva nu poate fi masurat, nu inseamna ca este infinit. Intr-un univers, notiunea de dimensiune este relativa. Ceea ce pentru noi este un kilometru, in univers poate fi un milimetru sau mai putin. Ceea ce pentru noi este o mie de ani, pentru univers poate fi o secunda sau mai putin. Perceptia dimensiunii este diferita.

Sa lasam universul de deasupra noastra in pace si sa ne concentram asupra celui din noi. Daca aplicam acelasi rationament ca mai inainte, veti putea ajunge la concluzia ca, noi avem in noi o multime de universuri. Fiecare organ este, la randul lui un univers, pentru ca fiecare este alcatuit din diverse corpuri, celule, care la randul lor pot fi alcatuite din alte corpuri si alte celule mult mai mici si asa mai departe. Faptul ca nu reusim sa le vedem, nu inseamna ca ele nu exista.

Si, de aici legatura cu boala dumneavoastra. Ceea ce se intampla acum poate fi exact o expansiune destructiva a unor particule, in universul dumneavoastra intern. Tumoarea in sine este expansiunea unor particule, a unor fiinte, sa zice, vii, care au ajuns la gradul de distrugere a universului din care fac parte. Se extind si distrug. Exact cum noi, la randul nostru, distrugem universul nostru, ne extindem, acaparam si iar distrugem. Si, in acelasi timp, suntem o particula intr-un univers minuscul al unei fiinte, de dimensiuni inimaginabile pentru noi. Suntem un univers, langa alte universuri, care la randul lor fac parte dintr-un univers si asa mai departe.

Goddard a ramas pe ganduri, ne venindu-i sa creada ceea ce auzise. Era oare posibil asa ceva? Mintea lui refuza sa creada, insa, teoria, desi extrema, parea perfect valabila.

–          Domnule Star, teoria dumneavoastra este fascinanta si incredibila. Niciodata nu mi-as fi imaginat ca noi insine am putea fi un univers care contine mai multe universuri. Imi este extrem de greu sa cred asta desi, logic, ar fi o posibilitate. Presupunand insa ca teoria dumneavoastra este corecta, cum ma poate ajuta ea pe mine?

–          In situatia dumneavoastra, sunt posibile doua alternative. Prima ar fi sa nu faceti nimic si sa va acceptati situatia. Dar cred ca nu asta este ceea ce doriti, atat timp cat ati acceptat sa va intalniti cu mine.

Cea de-a doua este ceea ce v-a zis doctorul Petersen si anume extirparea tumorii. Insa, aceasta solutie nu este de ajuns, deoarece este foarte posibil ca undeva, in acest univers distructiv, sa mai ramana resturi care, cu timpul, sa ia de la capat procesul. Pentru dumneavoatra ar trece, probabil, luni sau ani, pentru ele, in universul lor, ar fii poate zeci de mii de ani.

De aceea, nu este suficienta doar interventia chirurgicala. Ganditi-va ca aceste particule traiesc in corpul dumneavoastra. Dumneavoastra sunteti cel care, fara sa stiti, le influentati comportamentul. Sunteti, daca vreti, tatal lor sau, mai mult, Dumnezeul lor. Pentru a fi sigur ca, dupa operatie, daca mai raman in corpul dumneavoastra germeni din acestia distrugatori, acestia nu vor mai avea un comportament distructiv, trebuie sa luati masuri. Trebuie sa aveti o atitudine pozitiva. Trebuie sa stabiliti niste reguli de comportament si de alimentatie. Trebuie sa faceti in asa fel incat acestea sa traiasca in liniste si pace in universul lor, fara sa mai aibe dorinte de distrugere.

Toate acestea sunt posibile, alfel nu as mai discuta cu dumneavoastra aceste lucruri. Doctorul Petersen poate sa va confirme, la randul lui, ca sunt multi pacienti care s-au intalnit cu mine si cu el si care, schimbandu-si atitudinea, modul de a privi lucrurile si modul de viata, au ajuns sa traiasca bine in universul lor intern si sa nu mai recidiveze. Acesta este lucrul care vi-l recomand sa il faceti pe viitor. Multi oameni primesc sfatul acesta de la doctorii lor, insa nu-l iau in considerare si revin la vechile obiceiuri. Iar acest lucru pentru ca multi nu inteleg ce se intampla de fapt in corpul lor. Si aici intervine teoria mea. Sper sa va ajute si pe dumneavoastra. Daca mai aveti nevoie de alte detalii, va astept oricand la mine la institut.

Cand si-a ridicat ochii din paharul de whiskey, Star plecase. Ceea ce ii spusese, insa, ii staruia in minte. Sa fie totul atat de complex dar simplu, in acelasi timp? Sa fie nevoie doar de atat de putin, de un efort atat de mic? Nu-i venea sa creada cum o astfel de teorie imposibila putea sa-i vina in ajutor. Privind prin prisma ei, lucrurile erau atat de clare!

S-a ridicat de pe scaun, a lasat cativa bani pentru consumatie si a parasit restaurantul. Afara inca ploua.

Cand a intrat pe usa casei, luase deja o decizie.

Sfarsit

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.