Universuri (1)

O noua incercare de povestire SF. Sper sa va placa.

–          Domnule Goddard, am primit rezultatele!

Glasul doctorului l-a scos din reverie.

Era deja la a patra vizita la spital, si aceasta dupa alte cateva saptamani in care suferise. Totul incepuse de la o simpla furnicatura langa coapsa dreapta, careia nu ii acordase prea multa atentie. Dupa cateva zile insa observase ca zona se inrosise si incepuse sa se umfle.

O tratase ca pe orice mancarime cu diverse alifii, recomandate de dermatolog sau de catre prieteni, incercase orice fel de tratament, naturist, homeopat sau de alte feluri, insa nu reusise sa scape de mancarimea sacaitoare.

Atunci cand eritemul rosu si-a schimbat culoarea, devenind maro, s-a hotarat sa faca mai multe investigatii. Dermatologul i-a dat o trimitere si astazi, dupa o saptamana de asteptare a rezultatelor se afla in cabinetul doctorului.

–          Ce vesti imi dai azi, doctore?

–          Din pacate, nu prea bune, domnule Goddard.

–          Doctore, dupa atatea saptamani de tratamente si investigatii, ma astept la orice. Spune-mi, te rog, ce vesti ai!

–          Domnule Goddard, din pacate ai fost diagnosticat cu o tumoare.

Socul vestii primite l-a lasat mut pentru cateva secunde. In minte deja existau o multime de intrebari: Cum? Cand? De ce? De unde? Cum a fost posibil? Sa fi fost de la cazatura aceea, pe gheata, iarna, cand s-a lovit la spate? Sau de la…?

–          Dupa cum spuneam, nu este o veste tocmai placuta si nu i-as dori nimanui asa ceva, dar…

–          Doctore, l-a intrerupt el, vreau sa stiu ce e de facut, ce sanse am. Ce sanse sa traiesc am?

–          Din pacate nici asta nu pot sa va spun. Ca orice tumoare, exista o multime de riscuri asociate. Trebuie insa sa ne consultam cu un medic oncolog. El va va spune ce variante avem. Am vorbit deja cu colegul meu si trebuie sa soseasca din secunda in secunda.

Nu termina bine de rostit aceste cuvinte cand usa cabinetului s-a deschis si un doctor inalt si cu ochelari si-a facut intrarea.

–          Vi-l prezint pe domnul doctor Petersen. Este seful sectiei de oncologie din spitalul nostru. Domnul Goddard este pacientul nostru, cel despre care am discutat.

–          Buna ziua, domnule Goddard. Cred ca domnul doctor v-a spus deja despre ce este vorba.

–          Da, am discutat deja, insa asteptam de la dumneavoastra mai multe informatii.

–          Domnule Goddard, din pacate situatia nu este deloc placuta. Aveti o tumoare destul de urata, iar expansiunea ei este galopanta, asta inseamnand ca trebuie sa luam rapid o decizie.

–          Se poate trata?

–          Daca ar fi fost identificata la timp am fi avut sanse sa o tratam. Asta ar fi insemnat sa va internam la noi la spital, urmand sa treceti pe un tratament indelungat de citostatice. Insa, in situatia de fata, ma tem ca singura solutie este o interventie chirurgicala.

–          Ce sanse de reusita sunt?

–          Ei bine, si aici exista unele riscuri. Faptul ca inlaturam tumoarea nu reprezinta o garantie 100% ca veti scapa de problema. Este posibil ca boala sa se fi intins deja in corpul dumneavoastra si sa recidiveze dupa o anumita perioada. Insa, in momentul de fata este singura solutie care o avem la indemana.

–          Am inteles…

–          Nu trebuie sa luati o decizie acum, in acest moment. Mergeti acasa, discutati cu familia si reveniti peste cateva zile la spital. Trebuie insa sa stiti ca timpul ne preseaza.

 

Nu-si aducea aminte cum a iesit din cabinet si a parasit spitalul. Mergea pe strada cu capul plecat si privirea pierduta. Gandurile nu-i dadeau pace. Cum a fost posibil? De ce tocmai el? Cu ce a gresit?

Ajuns acasa si-a pus haina in cuier si s-a inchis in birou. Copii erau studenti la Universitate, in alt oras, iar sotia plecata la o intalnire de afaceri. Si-a petrecut dupa-amiaza singur cu gandurile lui. Nu indraznea sa dea niciun telefon. La ce l-ar fi ajutat? Sa ii mai impacienteze pe altii?

Un ciocanit usor in usa l-a intrerupt din visare.

–          Domnule, ati primit o scrisoare.

Era majordomul.

–          Las-o, te rog, pe masa. O sa o citesc mai tarziu.

–          Pot sa va aduc ceva de mancare sau de baut? De cand ati venit nu ati pus nimic in gura.

–          Nu, nu-i nevoie. Vreau doar putina liniste.

–          Cum doriti, domnule.

–          Te rog inchide usa. Nu vreau sa fiu deranjat. Daca ma cauta cineva, noteaza si spune-i ca revin eu cu un telefon mai tarziu.

A mai petrecut cateva clipe in fotoliu, ganditor, apoi s-a ridicat si s-a dus la bar. Si-a pus un pahar cu tarie si a vazut pe masa plicul adus de majordom. Pe el se vedea o sigla care simboliza un telescop si cateva stele, sub care era scrisa cu caractere frumoase, de mana, un nume si o companie: John Star, Institutul de Cosmologie.

–          Mda, altii care vor sponsorizari! a exclamat nervos, aruncand scrisoarea la cosul de gunoi, fara sa o desfaca.

Restul serii l-a petrecut tot in birou. Atipise pe fotoliu cand, din nou a fost trezit de o bataie in usa.

–          Am spus ca nu vreau sa fiu deranjat!

–          Ma scuzati, domnule, dar la telefon este sotia dumneavoastra. Este a treia oara cand suna si insista sa vorbeasca cu dumneavoastra.

Convorbirea cu Jane a fost scurta: datorita timpului nefavorabil zborul sau fusese anulat, drept pentru care trebuia sa mai ramana inca cel putin o zi la hotel.

Nu inchisese bine telefonul, cand acesta a sunat din nou. A uitat Jane sa-I zica ceva? A intins instinctiv mana si a ridicat receptorul. La capatul celalalt al firului s-a auzit o voce de barbat.

–          Domnul Goddard?

–          La telefon. Cu cine am onoarea?

–          Sunt John Star, directorul institutului de Cosmologie. Banuiesc ca ati primit scrisoarea mea. Aveti cateva momente libere?

–          Sa stiti ca nu sunt interesat de nicio sponsorizare. Ar fi bine sa cautati pe altcineva.

–          Nu, nu e vorba de asa ceva. Am insa o propunere care s-ar putea sa va intereseze?

–          Credeti-ma ca in acest moment nu ma mai intereseaza nimic!

–          Daca mi-ati  acorda jumatate de ora, sunt sigur ca veti fi surprins de ceea ce am sa va spun. Este in legatura cu problema dumneavoastra. Doctorul Petersen este un bun prieten al meu.

–          Doctorul Petersen? Mda. Trebuia sa-mi imaginez… Cum era cu deontologia profesionala si cu confidentialitatea legata de pacienti? O sa am eu grija de asta.

–          Stati, nu este ceea ce credeti. Haideti sa ne vedem pentru jumatate de ora. Atat va cer, nu mai mult. Dupa aceasta puteti face ce doriti.

–          OK. Jumatate de ora, nu mai mult.

–          Multumesc. Doriti sa veniti la institut? Este foarte aproape de locuinta dumneavoastra. Sau ne putem vedea la restaurantul de la coltul strazii, in 10 minute. Banuiesc ca nu ati apucat sa luati cina.

–          In 10 minute la restaurant. Si apoi aveti la dispozitie doar 30 de minute!

Sfarsitul partii intai

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *