3000 d.C – Povestire

Cum ar fi sa traim intr-o societate care pretuieste minciuna, iar adevarul este dispretuit? Cum ar fi sa traim intr-o societate construita numai pe minciuna, in care valorile sunt, de fapt, non-valori? Cum ar fi sa traim intr-o societate in care nimeni nu mai spune adevarul, ci foloseste minciuna pentru a-si duce viata, o societate in care, de fapt, minciuna este viata?

Daca acum o societate de acest gen ni s-ar parea anormala, minciuna in acea societate ar fi perfect normala.

Stiu ca cele de mai jos par duse la extrem, insa, ce pot sa fac este doar sa trag un semnal de alarma.

3000 d.C

Fusese condamnat la moarte pentru incalcarea celei mai inalte legi. Acum, in cel din urma ceas, in celula mica cu doar un pat, o chiuveta si o toaleta isi astepta calaii. Era impacat cu gandul si simtea o nerabdare de a termina cu totul si de a parasi lumea aceasta in care el nu-si avea locul. Mai avea cateva ore de trait, timp in care isi analiza viata.

Nu-si regasise niciodata locul intr-o lume in care totul era condus de minciuna si fals si unde a spune adevarul era vazut ca cea mai mare incalcare a legilor. Era o crima mai mare decat omorul cu premeditare, atentatele sau genocidurile.

In cei 20 de ani de viata nu reusise macar o data sa spuna vreo minciuna. Avea cel mai puternic simt al adevarului si facea parte dintre “adevarati”, cum mai erau numiti cei ca el, care aparusera din cand in cand in istorie, in cei peste 900 de ani de cand avusese loc Schimbarea sau Marea Minciuna (cum ii spunea el).

Faptul ca spunea numai adevarul a fost descoperit de timpuriu, de cand incepuse sa scoata primele cuvinte. Intrebat de un prieten al parintilor cine este mama si cine este tata, a reusit sa-si identifice corect parintii. Daca acest fapt a fost insa trecut cu vederea, copil fiind si considerandu-se ca nu avea discernamantul necesar, mai tarziu, la gradinita si la scoala raspundea mereu corect la intrebari, atragandu-si de fiecare data mustrarea profesorilor. Si de fiecare data era pedepsit sa repete de 100 de ori si sa umple doua pagini cu caiet cu propozitiile: “A spune adevarul este interzis!”

Parintii au incercat sa ascunda acest defect al lui. Cu totii stiau ce s-a intamplat cu “adevaratii” de-alungul timpului: fusesera acuzati de inalta tradare, ajungand cu totii pe scaunul electric. Da, pedeapsa cu moartea fusese reintrodusa tot dupa Schimbare.

Zilnic, in orice interactiune avea, el spunea numai adevarul. Stia foarte bine ca pentru ceilalti, mincinosii, acest lucru era greu de acceptat, deoarece intotdeauna ei se asteptau la o minciuna. Minciuna le indica acestora, paradoxal, adevarul, insa, faptul ca el spunea doar adevarul, ii ducea pe ceilalti tot timpul in eroare. In cate buclucuri a intrat atunci cand era copil si ceilalti nu stiau despre el. De cate ori i-a facut sa il astepte atunci cand le spunea ca nu merge cu ei la joaca! De cate ori era sa plece acasa cu sacosa goala de la cumparaturi, atunci cand vanzatorii ii spuneau ca nu au produsele de care avea el nevoie!

Fusese dus apoi la nenumarati psihologi, singurii care, printre cazurile normale, obisnuite, trebuiau sa se ocupe si de cei cu sindromul “adevarului”. Ei aveau derogare de a spune adevarul in sedintele de terapie cu “adevaratii”. Mama lui facea parte dintre psihologi, insa in cea mai mare parte a timpului profesa istoria chiar la scoala unde invata el. Ea fusese cea care reusise sa-l inscrie la scoala ei pentru a-l avea tot timpul sub supraveghere. Si tot ea era cea care ii lua intotdeauna apararea atunci cand era acuzat de ceilalti ca spune adevarul, mintindu-i ca fiul ei doreste sa ajunga ca ea, un psiholog.

Mama fusese cea ii explicase ce s-a intamplat in urma cu aproape 900 de ani, in 2013, atunci cand politicienii corupti au ajuns deasupra legilor, le-au schimbat in favoarea lor, au inlaturat de la putere orice institutie care mai apara drepturile omului si au promovat minciuna si coruptia. In toti acesti 900 de ani, minciuna a ajuns sa fie modul de viata al oamenilor, iar adevarul incriminat.

Terminand liceul, a fost nevoit sa se inscrie la Psihologie, pentru a evita orice intrebare, ori de cate ori spunea adevarul. Insa, fara sa o mai aibe pe mama langa el, aparandu-l de fiecare data, defectul lui, neputinta de a minti, a fost descoperit atunci cand a trebuit sa sustina primele examene si sa simuleze un caz de terapie a unui mincinos. O comisie de psihologi a fost organizata pentru a dezbate cazul sau, insa niciun profesor nu a putut sa-l faca sa spuna cea mai nevinovata minciuna. A fost recunoscut oficial ca fiind unul dintre “adevarati” si apoi inmanat autoritatilor.

Dupa doua luni de inchisoare, astazi sosise ziua de gratie.

Privea in urma la cei 20 de ani de viata si se intreba cum ar fi fost sa fie un psiholog sau un om “normal”, ca toti ceilalti. Poate ar fi avut si el prieteni, sotie, familie. Poate si-ar fi folosit dreptul de a spune adevarul, ca psiholog, si ar fi reusit, incet incet, sa schimbe parerea oamenilor. Poate ar fi ajuns un lider si ar fi putut, la randul lui, sa schimbe legile. Din pacate insa se situa in extrema cealalta, simtul sau innascut de cinste fortandu-l intotdeauna sa spuna adevarul si numai adevarul.

Era insa o societate in care, timp de 20 de ani, el nu s-a acomodat. O societate care pretuia minciuna si nu adevarul. O societate in care coruptia era un mod de viata, iar adevarul era incriminat. Nu-i parea rau de ce avea sa i se intample, ba chiar dorea sa se termine chinul care a trebuit sa-l indure toti acesti ani.

Ar fi incercat sa emigreze, daca ar fi avut unde. Din pacate si celelalte tari adoptasera, mai devreme sau mai tarziu, politica tarii sale, desi initial au fost impotriva si chiar scandalizate de flagrantele incalcari ale drepturilor oamenilor. Toata lumea era acum o imensa tara, diferentele fiind facute doar de fostele granite si de limba vorbita. Insa oamenii sunt oameni peste tot, iar coruptia si minciuna zac latente in multi, asteptand doar un prilej bun pentru a iesi la suprafata. In unele tari avusesera loc Revolutii, in jurul unor persoane vazute ca si salvatori, cum ar fi presedintii tarii, singurii care se mai puteau opune legilor care incurajau coruptia, insa, cu timpul, acestia au fost inlaturati cu forta de la putere atunci cand s-au transformat in dictatori…

Un scartait de fier i-a intrerupt gandurile. Usa celulei s-a deschis si un gardian matahalos i-a spus: ”Azi ai scapat! Mergi acasa!”.

A privit nedumerit si chiar incercand un sentiment de bucurie, insa, vazand catusele pe care gardianul le tinea in mana, a inteles cuvintele din spatele minciunii. Ar fi vrut sa-l intrebe de ce isi bate joc de el insa stia ca nu are niciun rost. A asteptat linistit sa i se puna catusele si apoi l-a urmat pe gardian pe holurile inchisorii. In timp ce guvernatorul inchisorii apasa maneta care alimenta scaunul electric, ultimele lui ganduri au fost: “Intr-o lume a minciunii, adevarul este condamnat la moarte.”

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *