Poate vreodata…

O intrebare „macina” lumea aproape de cand a aparut ea: va putea vreodata omenirea sa traiasca in liniste si pace, fara razboaie, fara boli si foamete, fara poluare si risipa, va putea vreodata omenirea sa fie libera?

Eu unul as zice ca nu este imposibil, dar daca este sa ne luam dupa ce ne-a aratat istoria omenirii de mii de ani, plus ceea ce se intampla in conditiile actuale, aceste lucruri sunt extrem de greu de realizat.

De zeci de mii de ani de cand a aparut pe planeta aceasta (daca acceptam teoria darwinista), omul a fost un animal. Si acum este tot un animal , ceva mai sofisticat, ce-i drept. Si, ca orice animal care are ceva creier si face niste conexiuni, aratand ca gandeste, si-a dat seama ca un grup poate face mai mult decat un individ si astfel au aparut primele organizari sociale. Si tot la fel ca orice animal care gandeste, a fost condus tot timpul de ideea de concurenta, de rivalitate: concurenta pentru hrana, concurenta pentru procreare acestea putand fi foarte usor traduse drept o invidie a unui individ fata de celalalt (un teritoriu mai mare, mai bogat, mai multe femele/masculi etc.)

Daca acceptam teoria religiei crestine, in momentul in care Adam si Eva au muscat din mar, „li s-au deshis ochii” si au inceput sa vada lucrurile altfel. Exilati din Paradis, au trebuit sa se descurce singuri, ceea ce au si facut, inmultindu-se si populand Pamantul cu urmasii lor. Insa, odata cu aparitia mai multor oameni, a aparut si concurenta dintre ei. Chiar intre primii lor 2 copii, Cain si Abel, a existat o concurenta, jertfa lui Abel fata de Dumnezeu fiind „mai buna” decat cea a lui Cain, fapt ce a starnit invidia in Cain si a dus la uciderea lui Abel.

Daca in prima situatie, cea darwinista, concurenta este naturala, fiecare animal nascandu-se cu ea, in a doua a fost oarecum indusa. Diavolul „si-a bagat coada” si a facut astfel incat Adam si Eva sa fie izgoniti din Paradis, iar Dumnezeu stabileste prima subordonare, pedepsind-o pe Eva sa ii fie supusa lui Adam:  „Dorinta ta va fi spre sotul tau si el va stapani peste tine“ (Geneza 3:16). Si, chiar El stabileste o inegalitate, faptul ca jertfa unuia nu se ridica la acelasi nivel cu cea a celuilalt.

Oricare ar fi teoriile spre care inclinam, este clar ca la un moment dat, incepand cu familiile si continuand cu o organizare mai mare, cum au fost triburile, in oameni a existat dorinta de mai mult, dar si de invidie, dand astfel nastere la concurenta, atat in interiorul societatii, dar si cu exteriorul ei. In interior a existat concurenta pentru a conduce tribul, oamenii alegandu-si un conducator sau un grup de conducatori pe baza criteriilor momentului (forta, bogatie, intelepciune, frica), pe cand fata de exterior a existat dorinta de a acapara cat mai multe dintre bogatiile celorlalte triburi si, de cele mai multe ori, asimilarea celorlalti, de extindere a numarului de membri, crescand astfel prestigiul tribului, dar si al conducatorului acestora, in randul celorlalti. Ceea ce, bineinteles, a generat invidia invinsilor sau a altora.

Cu cat inaintam mai mult in timp, in istoria omenirii, exemplele cele mai clare de concurenta sunt date de razboaie, de dorinta de a-i cuceri pe altii, de a beneficia de resursele lor si de a avea suprematie. Iar aceste razboaie au avut ca punct de plecare, de cele mai multe ori, un singur om si setea lui de putere. Astfel au aparut tarile, regatele si imperiile, prin unirea silita, cu forta, a triburilor sau a altor organizari locale, sau voita, prin intarea celor mai slabi sub conducerea celor mai puternici, care le ofereau protectie in schimbul acceptarii vasalitatii.

Tinand cont, insa, de faptul ca numarul oamenilor a crescut exponential in ultimele sute de ani, au aparut ideologii noi, modul de organizare al oamenilor cunoscand mai multe schimbari. S-a trecut de la monarhism si imperialism la capitalism, la socialism si la comunism, in toate astfel de organizari sociale existand in continuare ideea de concurenta si de subordonare unor oameni sau grupuri de oameni. Chiar si comunismul, desi propaga ideea de egalitate intre oameni, avea in sanul sau o foarte mare concurenta: cea a membrilor de partid care doreau functii de conducere mai mari, urmarind un prestigiu si o influenta mai mare asupra „egalilor”.

Ce si-a dorit omul de rand in toata istoria a fost sa fie liber. Numai ca ideea de libertate pura, neingradita nu poate exista atat timp cat exista umanitatea. Ca sa dau un exemplu dus la extrema: daca in lumea aceasta ar exista un singur om, acela ar fi liber. Ar putea face ce vrea el, fara sa fie ingradit de absolut nimic. Daca, insa, ar exista cel putin doi oameni, ideea de libertate ar dispare, deoarece apare interactiunea si personalitatea diferita a celor doi, iar in timp actiunile unuia vor incerca sa restranga actiunile celuilalt.

Sunt mai multe considerente aici.

In primul si primul rand, nu toti gandim la fel si putem avea perceptii diferite asupra unul lucru, intamplari sau idei. Iar asta poate naste conflicte si duce la concurenta, la rivalitate. Atat timp cat este constructiva, ea aduce beneficii ambelor parti. Extrema neconstructiva a rivalitatii este insa dominatia, faptul ca un individ vrea sa il domine pe celalalt. In momentul in care exista un dominant, acesta va incerca sa isi impuna propriile idei, limitand astfel libertatea celuilalt.

Ideea de conducator (individ sau de grup) este iarasi importiva ideii de libertate in momentul in care conducatorul ia decizii fara a se consulta cu ceilalti. Conducatorul este cel care trebuie sa se ocupe de grup si nu de interesele lui personale, cel care este numit de majoritate sa le apere interesele si sa sporeasca bogatia grupului, lucru care nu se intampla, in momentul de fata, in nicio societate, fie ea capitalista sau socialista.  Uitati-va in toata lumea aceasta si o sa vedeti ca libertatea este o iluzie, peste tot existand interese personale sau ale unor grupuri.

In al doilea rand, ideea de „organizare” impune niste reguli. Iar regulile impun limite, ingradiri. Ceea ce este contrar ideii de libertate pura.Desi aparent omul este liber, el este fortat sa accepte niste reguli, regulile organizatiei sau organizarii sociale in care traieste. Pe masura de organizatia evolueaza, regulile pot fi adaptate sau chiar schimbate, ceea ce face ca oamenii care inainte erau „liberi” sa se simta acum constransi. Chiar si votul reprezinta o modalitate de a constrange o parte din populatie, cea care a votat cu candidatul/partidul care nu a ajuns la putere, sa respecte ceea ce decid cei care au ajuns la putere, cu alte cuvinte tot o restrangere a libertatii.

In exemplele de mai sus este vorba de libertatea pura, neconditionata si ne-constransa. Insa aceasta libertate pura, dusa la extrem, ar conduce la o anarhie. Daca fiecare ar fi liber sa faca ce il taie capul, s-ar ajunge la haos. Existenta in cadrul unei societati, al unei organizari sociale cu regulile ei, asigura insa o libertate in cadrul acestei forme de organizare. Cu alte cuvinte, suntem liberi sa facem ce vrem in cadrul social in care traim, atat timp cat respectam regulile. Este o libertate ingradita, as zice eu si nu o libertate pura. Ca sa imi pemit o analogie, chiar si in religie, Adam si Eva nu erau liberi, ci constransi de faptul de a pazi gradina paradisului si a nu manca din mar.

Revenind, insa, la intrebarea cu care am inceput postarea, daca omenirea ar putea vreodata sa traiasca in liniste si pace, fara razboaie, boli si foamete, eu personal nu cred ca acest lucru. Cele de mai sus v-au dat pana acum cateva indicii. Insa, ca sa rezum totul la o singura idee: atat timp cat in oameni exista cat de putina invidie, acest lucru nu va fi posibil.

Invidia este cea care creeaza concurenta neloiala si non-constructiva, precum si cea care duce la ingradirea libertatii.Invidia porneste lupte individuale si razboaie. Invidia face ca unul sa incerce sa se ridice deasupra altuia si sa incerce sa-l domine. Invidia face ca cel ajuns la putere sa stabileasca regulile lui. Atat timp cat un om va simti invidie, acel om va face astfel incat sa obtina ceea ce vrea cu orice pret si prin orice metode.

Iar omul este supus, din pacate, invidiei. Ce este insa cel mai trist este faptul ca, zi de zi invidia a ajuns, fara sa ne dam seama, indusa. Ne uitam cu invidie cum unii isi iau ultimul model de telefon inteligent, cum altii se lauda cu ultimul racnet de televizor 3D, cum isi etaleaza tabletele sau masinile de lux, fara a ne da seama, insa, ca in societatea actuala de consum, toate acestea isi pierd practic valoarea la 5 minute dupa ce au fost achizitionate. Tehnologia se schimba extrem de repede, o inventie aparuta astazi fiind inlocuita dupa un timp extrem de scurt, de una noua. Si suntem mereu in acelasi ciclu, toate acestea creandu-ne, la un moment dat, o stare de disconfort si de invidie, pana cand realizam ca practic nu avem nevoie de toate acestea. Realizam ca un televizor cumparat azi te poate tine lejer 5-10 ani, ca o tableta noua nu aduce nimic important in plus fata de cea veche si ca pentru ce o folosim noi este suficient, ca o masina noua nu ne aduce nimic in plus fata de cea de 5 ani care o ai deja.

In acest sens ne-am pierdut libertatea. Sau… Avem libertatea de a merge la servici si de a lucra pentru altii, in conditiile lor. Credem ca ne relaxam uitandu-ne la stirile si emisiunile de scandal „comandate” de altii. Avem libertatea de a consuma si achizitiona alimentele, medicamente, electronice si toate celelalte bunuri in conditiile impuse de altii. Comunicarea se face acum cel mai mult prin intermediul retelelor de socializare si o mare parte dintre tineri se transforma in „zombii” ai smartphone-urilor si ai tabletelor. Suntem condusi zilnic, fara sa ne dam seama, de altii, insa credem ca suntem liberi. Politicienii, cei pe care noi i-am ales, sunt in primul rand cei care ne tradeaza, cei care ajung in pozitii de conducere, „urcand” pe umerii nostri, cei care ii sustinem, si transformand idealurile maselor in idealuri materiale personale.

Nu am o solutie pentru ceea ce se intampla. Multi spun: „sa iesim in strada”, sa ii dam jos. Si lumea iese in strada: in Irak, in Turcia, in Egipt, in Libia, in Romania, in Canada, in Peru si in multe alte tari, din ce in ce mai multe. Lumea este satula de foamete, de boli, de minciuni si de razboaie, de poluare, de dorinta de inavutire a celora care sunt in stare sa calce pe cadavre pentru a se ridica si mai sus si pentru a detine o suprematie monetara efemera. Oamenii vor sa traiasca liberi, sa respire aer curat si nepoluat, sa fie apreciati pentru ceea ce fac, sa fie tratati ca oameni de catre cei pe care i-au pus sa ii reprezinte si sa ia decizii in favoarea lor.

Poate vreodata ne vom uita la cel de langa noi ca la un prieten, nu un rival. Poate vom lua in considerare si ceea ce gandeste el si nu incercam sa-i impunem un mod de gandire. Poate vreodata vom realiza si accepta faptul ca nu toti suntem la fel si ca fiecare are propriul lui ego. Poate vom realiza ca nu trebuie sa producem oricum, oricat si in orice fel de conditii, in mare parte distrugand mediul in care traim. Poate vreodata ne vom da seama ca averea si puterea sunt efemere si ca ne trebuie mult mai putin pentru confortul si linistea noastra personala decat credem. Poate ne vom da seama ca razboaiele sunt pornite de oameni care au alte interese decat ale celor care i-au pus la putere.

Si poate atunci vom putea spune ca suntem liberi.

4 thoughts on “Poate vreodata…”

  1. Întru totul de acord cu imposibilitatea realiz?rii dezideratului pe care-l numeai înc? din primele rânduri. ?i zic asta plecând de la ideea c? omul este „r?u” prin defini?ie, întrucât, vrem s? recunoa?tem ori ba, omul a fost ?i va r?mâne un „animal de prad?”, cel mai periculos dintre toate, înzestrat fiind cu inteligent? superioar? – de unde deriv? celelalte a?a-zis vicii (viclenia, spiritul duplicitar, vanitatea etc.) Tot omul a inventat zisele reguli etice, morale, de convie?uire social?, nimic altceva decât încercarea (mai mult sau mai pu?in reu?it?) de a masca tarele propriei fiin?e… a?a, ca s? dea bine când se prive?te în oglind?.

      1. Da, imagini gr?itoare… da’ ?tii, uneori m? întreb dac? toate actele astea vin din interiorul fiin?ei sau iar e vorba de predilec?ia omului de a-?i mâng?ia stima de sine, venit? poate, de ce nu, din egoismul propriu unui fiin?e având con?tiin?a sinelui. Totul trebuie s? aib? o cauz?, nu-i a?a… ?i omul a dovedit de infinit mai multe ori c? nu este decât o fiar?, ra?ional?, e drept, de aici ?i r?utatea extrem?…
        Sear? fain?, Mircea 🙂

        1. Cred ca ce fac oamenii din pozele acelea vine, totusi, din suflet. Nu pare deloc snobism sau egoism. Si oamenii acestia iti aduc speranta ca, totusi, fiinta asta umana, asa egoista si invidioasa cum este ea, mai are in sine un strop de remuscare si de bunavointa.

          Poate ca rautatea vine din rationament. Eu zic ca din invidie. Insa, legandu-ma de rationament, nu stiu daca ne-ar sta bine, ca fiinte, sa traim ca râmele…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *