Drama spitalelor din provincie

Acum cateva zile citeam pe net o scrisoarea unui medic chirurg din Ploiesti despre conditiile in care sunt siliti sa munceasca datorita lipsei banilor din sistemul sanitar de stat. Astazi am descoperit ca exista un site in care poti sa faci sesizari cu privire la spitalele in care, din pacate, ajungem sa fim tratati.

Daca in Bucuresti conditiile par cat de cat mai bune, situatia este complet diferita in spitalele din provincie. Poate orase mai mari, ca Iasiul, Timisoara, Brasovul, Constanta si Clujul sa aiba spitale mai bune, insa, pentru orase care sunt aproape moarte din punct de vedere economic spitalele sunt pe masura.

Acum cativa ani discutam cu un prieten despre modul in care a fost tratat cand a ajuns la urgenta cu copilul intr-o noapte, la Spitalul Clinic Ramnicu Valcea, despre incompetenta, slaba pregatire dar si nepasarea lor. Mi s-a parut totul strigator la cer si l-am intrebat de ce nu face reclamatie, iar raspunsul lui a picat sec: pentru ca nu exista alti medici, pentru ca nimeni nu vrea sa vina aici si pentru ca nu exista bani.

Poate atunci nu am dat prea multa atentie raspunsului lui insa toate acestea mi-au venit in minte acum, dupa o saptamana de batut drumul de acasa la acelasi spital unde o internasem pe mama.

Despre senzatia care o ai in momentul in care intri in acest spital v-am povestit. Pentru tine, ca vizitator, este o senzatie stranie si de repulsie. Bolnavii internati nu pot sa se planga. Nu au alta varianta decat sa stea acolo pana doctorul le face foaia de externare sau ii trimite la alt spital.

Locurile de „cazare” sunt cat de cat suficiente. Din cand in cand se mai intampla sa se doarma si cate doi in pat, daca sunt urgente si daca unul dintre bolnavi urmeaza sa se externeze ziua urmatoare. Cearsafurile au prins o culoare gri, de la toti bolnavii care la folosesc. Singurul cearsaf care se schimba in mod regulat este plicul, cel cu care te acoperi. Cel de pe pat „suporta” mai multi bolnavi. Intrebate de ce nu le schimba, infirmierele au acelasi raspuns: nu avem altele.

Pe jos misuna gandacii de diverse marimi si culori. Desi saloanele au fost renovate, nu au putut sa scape de insecte, singura modalitate fiind inchiderea spitalului, dezinsectie si renovare completa. Ceea ce este, practic, imposibil de realizat.

Daca nu ai pe nimeni sa vina la tine sa-ti aduca zilnic mancare, esti nevoit sa mananci ceea ce prepara ei. Mananci mai mult pentru ca stii ca iti trebuie hrana, sa te refaci, nu pentru ca iti place cum arata sau ce gust are. Nu faci mofturi pentru ca altfel mori de foame. Macar aici, spre deosebire de alte spitale, am vazut vase si tavi de inox.

Baile si instalatiile sanitare se spala doar cu apa. Banii de dezinfectant probabil ca s-au terminat. Noroc ca este sfarsit de luna si aproape sfarsit de an. Poate bugetul anului viitor va fi mai mare, desi slabe sperante.

Si, cu toate acestea, oamenii dau mereu cate un ban asistentelor sau infirmierelor. 5-10 lei, in functie de posibilitati. 5 lei pentru a-ti pune plosca sau sa te duca la baie, 10 lei pentru injectii. Nimeni nu refuza. Nu dai, esti servit mai tarziu decat ceilalti, iar injectia s-ar putea sa fie mai dureroasa.

Farmaciilor de langa spital, insa, le merge bine. Este tot timpul coada. Rudele celor internati sau chiar bolnavii care se pot deplasa, sunt cei mai fideli cumparatori. Spitalul are prea putine medicamente.

In contrast, orasul arata foarte bine. Aranjat, cochet, ingrijit. Trotuarele pe strada principala sunt pavate recent. Te-ai astepta ca lucrurile sa functioneze destul de bine. Insa, nu este totul decat o fatada. Este un oras linistit, frumos, in care sa vrei sa iti petreci batranetea in liniste.

Trebuie doar sa ai grija sa nu te imbolnavesti.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *