Cum a fost cucerit vestul (2)

Inceputul colonizarii

Pe 12 Octombrie, debarcand pe insula pe care avea sa o denumeasca San Salvador, Cristofor Columb ia primul contact cu populatia bastinasa, Taino Arawaks. A fost prima intalnire a europenilor cu locuitorii din Vest. Inca de la inceput, intentiile de colonizare au fost scrise de acesta in jurnalul propriu, dar si in manuscrisele pentru Regele Spaniei:

„Imediat ce am debarcat pe insula, oameni au inceput sa vina pe plaja. Sunt prietenosi si nu poarta nicio alta arma decat o sulita mica”… „Vor fi buni si priceputi servitori. Cred ca ii putem crestina usor, pentru ca par a nu avea o religie. Daca Domnia Ta doreste, ii voi aduce sase dintre ei cu mine, la intoarcere.”… „Acesti oameni nu sunt deloc priceputi in ale razboiului. Domnia Ta va vedea asta cand o sa-i infatisez pe cei care i-am luat. Dupa ce ne vor invata limba ii vom inapoia, doar daca Domnia Ta nu va ordona ca intreaga populatie sa fie adusa in captivitate in Castillia.”… „Va trebui sa-i facem crestini. Cred pe deplin ca daca acest proces va incepe, intr-un timp scurt o multime de oameni vor fi convertiti si Spania va detine astfel multe teritorii si bogatii. Fara nicio indoiala, aceasta tara are resurse bogate de aur, pietre pretioase, perle si mirodenii”.

Pentru a duce mesajul Regelui Spaniei, Columb se intoarce in Spania cu corabia sa, Hispaniola, urmand sa se intoarca apoi in America in 1493 cu 17 nave si 1200 de oameni. Cei 35 de oameni lasati pe insula San Salvador fusesera ucisi de bastinasi, in urma violentelor si atrocitatilor comise de acestia.

Pana in 1502 Columb a mai intreprins inca 4 calatorii in jurul Caraibelor, (Trinidad, Panama, Jamaica, Venezuela, Republica Dominicana), facand sclavi si percepand taxe in aur de la populatia nativa, punand pedepse drastice pentru cei care nu se supun legilor. Sute de oameni au fost trimisi ca sclavi in Spania. A murit in 1506, dar drumul catre colonizarea Americii fusese deschis, fiind urmat de Portughezi, Olandezi, Englezi si Francezi, aducand cu ei conquistadori, mercenari, comercianti si misionari. Lista celor care au intreprins expeditii de cercetare ii cuprinde pe John Cabot (Anglia) – Newfoundland, Gaspar Corte Real (Portugalia) – Labrador, Amerigo Vespucci si Alonso de Ojedo (Spania) – Indiile de Vest si coasta Pacifica a Americii de Sud, Pedro Alvares Cabral (Portugalia) – Brazilia, Hernando Cortes (Spania) – Mexic, Francisco Pizarro (Spania) – Peru, Jacques Cartier (Franta) – Canada.

Extinderea colonizarii

Principala atractie a Lumii Noi a fost aurul. Initial luat prin furt si prin impunerea unor taxe, prin transformarea bastinasilor in sclavi si dezvoltarea unor tehnologii de exploatare, a fost pus la punct un sistem de minerit. S-au dezvoltat orase in jurul minelor, cum ar fi Potosi, in Bolivia, unde triau aproximativ 350.000 de locuitori.

Sclavagismul a fost urmatoarea activitate importanta, nu doar pentru mana de lucru in mine, dar si pentru exportul de sclavi in Europa. In acelasi timp au fost adusi sclavi din Africa pentru a muncii pe plantatiile de trestie de zahar. Milioane africani sau amerindieni au murit insa pe vasele trimise catre Europa sau America, datorita conditiilor mizere in care erau transportati. S-au dezvoltat regiuni in care agricultura detinea cea mai mare parte a economiei, dar au fost introduse din Europa si vitele, numarul de ranch-uri crescand rapid (de exemplu in nordul Mexicului se estima a fi 150.000 de capete in 1579).

Majoritatea colonistilor care au ajuns in America in secolele 16, 17 si 18 au fost comercianti scapatati, mercenari sau misionari crestini, toti sperand ca isi vor face o noua viata in Lumea Noua. Din pacate, odata cu venirea lor si stabilirea pe noile teritorii, au aparut epidemiile (cum ar fi pojarul si varicela) care au avut si ele o foarte mare influenta in decimarea populatiei indigene.

Pana la sfarsitul secolului 17 intreaga America de Sud fusese colonizata de Spanioli si Portughezi (Olandezii si Francezii detineau si ei o mica parte), cu exceptia unor regiuni extreme in sud, unde populatia bastinasa inca era independenta. Aceasta a facut ca celelalte natiuni care conduceau lumea, Franta si Anglia, sa isi indrepte atentia catre nordul inca ne-colonizat al Americii. In acelasi timp spaniolii incercau sa isi extinda si ei spre nord dupa colonizarea Mexicului, avand insa destul de multa bataie de cap din partea populatiei Pueblo.

In colonizarea nordului, francezii si englezii au avut mai multe strategii. Printre acestea, folosirea rivalitatii dintre anumite natiuni bastinase, a avut un destul de mare succes. Un exemplu este acela in care francezii i-au inarmat pe indienii Micmacs, inamici recunoscuti ai celor Beothuks, oferind in acelasi timp recompense pentru scalpuri (se pare ca de aici a inceput obiceiul razboinicilor indieni de a lua scalpul invinsului). Atacul combinat al francezilor si Micmacs a dus la exterminarea indienilor Beothuks.

Spre deosebire de America Centrala si America de Sud, colonistii care au ajuns in America de Nord au gasit o populatie mai putin numeroasa, intinsa pe o suprafata mult mai mare, fertila si foarte bine populata de animale. Colonizarea Americii de Nord avea sa ia mai mult timp si folosirea sclavilor indigeni sau africani nu era o solutie la fel de buna ca pentru sudul continentului. Colonistii trebuiau sa obtina colaborarea bastinasilor si au trebuit sa se bazeze pe ospitalitatea lor. Cu timpul, extinderea coloniilor europene, bolile si epidemiile aduse de colonisti dar si diferentele de tehnologie, aveau sa fie factorii decisivi in intoarcerea balantei in favoarea colonistilor. Introducerea uneltelor de fabricatie europeana avea sa duca la disparitia productiei indigene, populatia fiind tentata sa cumpere produsele importate. Armele au fost inlocuite de pustile produse in Europa. Alcoolul („apa de foc”) a avut si el o influenta importanta.

Cresterea numarului de colonisti a impus si ocuparea de mai mult teritoriu de catre acestia. Daca pana atunci colonistii aveau permisiunea indienilor de a-si fonda colonii, cu timpul pamantul a inceput sa fie impartiti in loturi pentru valurile de colonisti care veneau din Europa. Pentru indieni nu exista notiunea de proprietate a pamantului. Natiunile aveau teritoriile delimitate, insa pamantul era al intregii natii si nu era impartit si delimitat fizic pentru fiecare indian. Intre natiuni existau doar acorduri de pescuit si vanatoare care erau respectate cu strictete. Colonistii insa i-au fortat pe indieni sa semneze acorduri de cedare a terenului printr-un truc extrem de simplu: deoarece nu cunosteau limba si aveau nevoie de un translator, li se citeau conditiile acordului, dar erau pusi sa semneze alte conditii. Incet-incet, indienii de pe coasta de est s-au vazut deposedati de terenuri, aparand inevitabil conflicte intre ei si colonisti.

Pana la mijlocul anilor 1600 numarul luptelor dintre indieni si colonisti s-a intensificat. De exemplu, „Razboiul piersicii” intre colonistii din New Netherlands si indienii Delaware a izbucnit de la uciderea unei femei Delaware care a smuls o piersica dintr-un pom de pe „proprietatea coloniei”. Razboiul a durat 9 ani, iar indienii au fost nevoiti sa se supuna dupa luarea copiilor lor ca ostatici. In 1675, razboiul dintre natiunile Narragansetts, Nipmucs si Wapanoags pe de o parte si colonistii din New England a dus la decimare primilor.

Continuare partea a treia

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *