Kalimera, Hellas (5)

Va spuneam intr-o postare anterioara ca am stat cele 8 nopti din Santorini la hotelul Anemones. As vrea acum sa va povestesc putin despre el si despre super-gazdele noastre, Cristina si Vangelis. Trebuie sa fac putina reclama pentru ca ne-am simtit excelent, iar daca veti avea ocazia sa ajungeti acolo, nu veti regreta.

In Santorini sunt doua moduri de a ajunge: cu feribotul sau cu avionul. Probabil ca sunt mai multe curse de feribot, insa noi am plecat din Atena cu Hellenic Seaways. Am ales cursa care facea cel mai scurt timp (4 ore si 30 minute) si care ne asigura si transportul masinii.

Daca vreti sa ajungeti pe calea aerului, in Santorini este un aeroport micut, dar foarte frecventat in sezon.

Hotelul Anemones este situat in Kamari, in zona de Est a insulei, destul de aproape de aeroport. De fapt, stand pe plaja din dreptul hotelului poti vedea cum se inscriu avioanele pe linia  de aterizare (super-cool!). De la hotel la plaja sunt aproximativ 100 de metri (daca nu mai putin).

Sunt doua cladiri care apartin de hotel. Nu stiu exact capacitatea lui, dar era tot timpul plin. Numerosi turisti din toata Europa, din Rusia dar si din America. Am intalnit italieni, danezi, belgieni, romani, cehi, rusi, argentinieni. Si, probabil erau multi altii pe perioada sezonului. Toti cei cu care am vorbit erau foarte multumiti de conditii.

Hotelul dispune de o piscina foarte curata, cu sistem de reciclare si curatare automata a apei (Vangelis verifica puritatea apei in fiecare seara), sezlonguri si un bar. Totul este foarte curat si bine pus la punct. Camerele dotate cu aer conditionat, televizor si baie proprie. La bar puteti servi diverse bauturi, iar Cristina prepara niste cockail-uri excelente 😉

Alte servicii sunt disponibile la cerere. Cristina va poate pune in legatura cu cei care se ocupa de transport, de inchiriere masini sau ambarcatiuni, cu cei care fac croaziere pe mare. De asemenea, vi se pot recomanda restaurante unde sigur o sa mancati excelent.

Dat fiind faptul ca hotelul este foarte aproape de mare, puteti vedea un foarte frumos rasarit de soare de pe sezlongurile de pe plaja.  Eventual cu o sticla de sampanie pusa la rece de catre gazda 😉

Daca aveti de gand sa faceti o excursie in Santorini, mergeti la Anemones. Sigur nu veti regreta. Eventual contactati-o pe Cristina pe pagina de facebook a hotelului pentru preturi si alte detalii legate de cazare.

(va urma)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.