Noi, romanii, am ramas cu mai multe sechele dupa regimul comunist. Lipsurile pe care le-am simtit in vremea respectiva au creat niste automatisme, niste reguli nescrise care ne „bantuie” si astazi, desi lucrurile s-au schimbat.

Si „regula” care imi da mie cel mai mult de furca, si incerc sa ma dezvat de ea, este sa platesc un „serviciu” suplimentar. Cu alte cuvinte sa las bacsis sau sa dau spaga atunci cand nu trebuie.

Cu totii cei care am apucat ceva din regimul dinainte de 1990 i-am vazut pe parintii nostri cum „se descurca”. De fapt cu totii se descurcau. Toti aveam relatii si pile sau, daca nu aveam noi, cunostintele noastre sigur cunosteau ei pe unii-altii.

Cu toate ca oricine avea dreptul gratuit la un doctor, un avocat sau persoane in diverse functii, ca sa „intri” la persoana respectiva trebuia sa duci o mica atentie sau mai mare, in functie de cum iti apreciai singur serviciul de care ai nevoie. Un pachet de tigari straine (Kent-urile lungi, DS-urile, BT-urile erau la moda), o cafea, un deodorant sau sapunuri, uneori chiar o gaina, o branzica sau altele de-ale gurii, un plic cu ceva bani deschideau multe usi si „inimi”.

Ori, datorita faptului ca toata lumea dadea cand avea nevoie, acest obicei a devenit obisnuinta, ceva natural. Si am ramas cu aceste „sechele” si acum. Cand mergem la un doctor ne gandim sa-i dam ceva. Ai nevoie ca un functionar public sa-ti aprobe ceva? Te gandesti ca trebuie sa-i dai. De fiecare data cand trebuie sa apelezi la cineva sa „te rezolve” te gandesti sa dai. Desi ai dreptul la acel serviciu, pentru ca deja oamenii aceia sunt platiti, in cea mai mare parte, din taxele si impozitele tale.

Problema merge si mai departe. Ti se strica ceva in casa si ai nevoie de un mester sa vina sa-ti repare ceva? Chiar daca agreezi cu el de la inceput un pret, care include si manopera si materiale, parca totusi i-ai mai da ceva. Inevitabil te gandesti la asta. Chiar si atunci cand discuti cu o firma sa-ti faca niste lucrari si platesti serviciul respectiv, le dai si mesterilor cativa lei, acolo, de-o bere. Desi nu e nevoie, nu? Pentru ca sunt angajatii firmei respective si ei sunt, practic, platiti tot din banii care ii dai tu. Si e ca si cum le-ai da niste bani in plus pentru acelasi serviciu care l-ai agreat si l-ai platit de la inceput.

Sa nu zic ca am intalnit si cazuri in care, desi discuti cu respectivul liber profesionist de la inceput si agreezi, omul se asteapta sa ii dai mai mult dupa ce termina lucrarea. Pe ce criterii, numai el le stie, dar are tupeul sa-ti bata obrazul zicand ceva de genul „si asa v-am luat putin la ce lucrare am avut de facut”. Pai nu te-am chemat sa vezi despre ce e vorba? Nu tu ai facut calculele de la inceput? Nu am fost eu de acord cu suma propusa de tine?

O mare parte din aceste situatii provin din faptul ca tu nu stii ce reprezinta banii cu care tu platesti acel serviciu. Nu stii cat ajunge la cel care presteaza si daca este platit corect pentru efortul depus. Cand mergi la un restaurant te gandesti, la plecare, sa lasi si tu acolo un 5-15% ciubuc ospatarului. Pentru ca tu vezi doar o nota de plata pe care scrie costul produselor consumate, dar nu stii ce intra in pretul respectiv. In mod normal ar trebui sa fie incluse costurile cu energia/gazul/apa consumate, materiile prime, bucatarul si ospatarul. Si atunci, practic, daca lasi ceva ciubuc este ca si cum ai plati suplimentar pentru acelasi lucru. Ca si cum i-ai spune patronului ca produsul lui face mai mult decat a estimat el cand a stabilit pretul. Si acest lucru creaza o problema: patronul incepe sa taie din anumite costuri, ca sa obtina un profit mai mare. Cum cele cu utilitatile si materiile prime nu sunt sub controlul lui, ce poate sa faca este sa taie din costurile cu personalul. Nu-i mai da ospatarului 1000 de lei pe luna, ci doar 600, asteptandu-se ca diferenta de 400 sa o faca omul din bacsisul primit. Si bucatarul, femeia de servici, soferul si spalatorul de vase sunt tratati la fel pentru ca, daca nu stiati, in mod normal bacsisul care se strange intr-o zi este impartit dupa un anumit criteriu la tot personalul.

Ce-ar fi daca lasam la o parte mentalitatea aceasta si sa zicem ca nu mai platim suplimentar serviciile primite? Ce s-ar intampla daca am plati numai ce am agreat de la inceput? Exact ca la magazinele de paine, de haine, de jucarii sau altele. Nu ai cum sa negociezi, ci cumperi produsele la pretul de raft. Nu lasi ciubuc la casa, atunci cand iesi, nu? Si nici nu-ti bate obrazul casiera pentru asta.

De ce nu ar fi si serviciile in aceeasi categorie cu produsele? Ai nevoie de ceva? Te interesezi cine poate presta serviciu, discuti, negociezi, agreezi si platesti.

Platesti suplimentar DOAR daca serviciul respectiv „te-a dat pe spate”, te-a multumit mult mai mult decat ai avut asteptarile. Asta ar trebui sa fie ciubucul.

Vor patronii sa aibe angajati fideli, care sa fie multumiti de salariul primit si de mediul de lucru? Exista destule metode de a face asta, nu doar ciubucul primit de la clienti. Ba chiar as spune ca, daca tu ca patron angajezi pe cineva care va castiga o buna parte a banilor din ciubuc, ai toate sansele sa schimbi angajatii ca pe sosete (vedeti cum se schimba, de exemplu, angajatii in spalatoriile auto). In schimb, daca platesti oamenii corect, iar ceea ce fac suplimentar, daca e cazul, va fi vazut ca bonus sau ca o recunoastere a aprecierii clientilor pentru serviciul prestat, atunci si angajatii vor fi multumiti. Si, daca suma primita ciubuc, la sfarsitul zilei, va fi consistenta si va avea o tendinta crescatoare, asta este un semn ca persoana respectiva face bine ceea ce face, iar clientii sunt multumiti la randul lor. Adica, sunt toate sansele sa creasca incasarile.

Si atunci noi, ca si clienti, nu vom mai avea „mustrari de constiinta” in ceea ce priveste valoarea serviciului consumat, iar faptul ca vom lasa ciubuc va reprezenta o apreciere a serviciului si nu o obligatie.