Despre bloguri

Citeam ieri pe blogul lui Arhi despre blogurile feminine si despre faptul ca el nu are in blog roll femei pentru ca nu exista femei care sa scrie. Lasand la o parte stilul lui misogin voit exagerat, m-am intrebat daca are dreptate sau nu. Mergand mai departe cu gandul, m-am intrebat ce inseamna defapt sa stii sa scrii. Ar trebui sa isi faca blog doar scriitorii neintelesi sau proaspat absolventii de jurnalistica? 

Care este defapt diferenta intre un blog feminin si un blog masculin? La prima vedere am fi tentati sa zicem ca blogurile feminine sunt despre creme, farduri si efectul activia iar cele masculine sunt despre optimizare SEO, masini si sport, politica si beletristica neinteleasa. Si de ce nu ar fi asa? Pana la urma fiecare scrie despre ce crede el ca se pricepe mai bine. 

Insa fiecare blog are rolul sau, de cele mai multe ori informativ, indiferent de sexul celui care il scrie. Stiu, pentru un barbat nu este esential sa caute pe net inainte daca sa isi cumpere sau nu mai stiu eu ce parfum sau crema. Dar si barbatul cauta ce cauciucuri sa isi ia, de unde sa le cumpere mai ieftin, la ce service sa mearga, etc. Ce vreau sa subliniez este ca fiecare dintre noi are alte prioritati si cauta in functie de ele.

Blogul nu este prost pentru ca fata respectiva scrie numai despre cremute, este prost pentru ca scrie numai despre cremutele pe care le-a primit de la producatori si face postari evlavioase la produse de toata jena. Asa cum si blogul unui barbat este prost cand ridica in slavi nu stiu ce marca de cauciucuri, cand defapt ele sunt niste mizerii scumpe. Blogul devine prost  cand cel care scrie o face doar din interes si nu crede in produsele sau serviciile pe care le lauda. 

Calitatea blogului, si implicit capacitatea bloggerului de a scrie, nu este data de sexul persoanei care scrie. Multe bloguri interesante si promitatoare „s-au stricat” pentru ca au devenit extrem de comerciale. Multe dintre ele nu mai au nicio postare fara un link de afliat sau reclama la cutare agentie de turism. In general campaniile care implica blogerii nu imi inspira incredere. De ce? Pentru ca producatorii respectivi vor acorda mai multa atentie unui blogger decat unu client obisnuit, chiar daca bloggerul respectiv nu a fost platit sa scrie ceva pozitiv.

Usor, usor ajung la concluzia ca nu sexul persoanei care scrie pe blogul respectiv ma determina sa il urmaresc. Daca sunt bloguri informative caut obiectivitate iar in rest imi plac blogurile amuzante, care sa ma faca sa rad. Ma obosesc groaznic cele despre relatii esuate sau nu, beletristica porno sau cele cu postari de genul „Ce am in gunoi acum”.

Voua ce bloguri va plac? Cum alegeti blogurile pe care le urmariti? Tineti cont de sexul persoanei care scrie? Astept parerile voastre in comentarii. 

3 thoughts on “Despre bloguri”

  1. Citesc bloguri cu idei care imi plac, indiferent cine le scrie. Nu ma uit nicodata pe bloguri specializate, din motivele spuse de tine, Ingrid sau pe cele de promovare a unui anumit produs pe are autorul vrea sa-l vanda.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.