La Maxi Pet.

Stau frumos la coad?, cu câteva produse. În fa?a mea doi domni.
Citeam ni?te etichete când aud o voce cu un ton cam disperat, undeva în spatele meu:
– Mario, cum se iese fato din magazinul ?sta? ??tia nu au alte u?i?
M? întorc ?i spre surprinderea mea v?d c? „fata” care vorbea era o doamn? cam pe la vreo 65-70 de ani.
– Încerca?i pe aici, doamn?, zic eu ?i îi fac semn s? treac? pe lâng? mine.
– Pot s? trec pe lâng? dvs?
– Da, zic eu.
?i trece. Apoi apare ?i Maria în spatele meu, cu un c?rucior de cump?r?turi, în care trona o plas? din care ie?ea gâtul unei sticle de lapte. D? s? treac? ?i ea, dar nu are loc din cauza celor de la coad?.
– Ave?i r?bdare, doamn?, zice unul dintre cei doi barba?i din fa?a mea.
V?dit încurcat?, doamna face un pas înapoi.
– De ce nu l?sa?i c?ru?ul aici? zic eu, încercând s? o ajut. Lua?i plasa ?i trece?i. O s? vin? cei de aici s? ia c?ru?ul mai târziu.
– Nu pot, zice ea ?i v?d cum face un gest c?tre moneda de 50 de bani din mâner. Apoi se face loc ?i trece.
În urma ei, m? uit la barbatul din fa?a mea ?i schimb?m priviri mirate, mai-mai s? izbucnim în râs. Privirea celuilalt îmi spune ceva de genul „mare e gr?dina lui Dumnezeu”.

C?ruciorul era de la Kaufland.